Select your Top Menu from wp menus

Orhei: Licitaţie cu DOUĂ obiecte şi cu DOI participanţi

Două terenuri de pământ din cartierele Centru şi, respectiv, Lupoaica ale oraşului Orhei, au fost astăzi licitate pentru dreptul de locaţiune în favoarea unei asociaţii obşteşti şi a unui agent economic. Primul teren, cu S de cca 6 ha l-a obţinut AO FC Milsami pentru o perioadă de 49 de ani, iar al doilea teren – cu S de peste 0,3 ha l-a obţinut o companie, pentru perioada de 5 ani.

Cele două loturi scoase la licitaţie au avut doar câte un pretendent. Deşi s-a anunţat că pentru terenul din cartierul Lupoaica s-a mai înscris un participant, acesta a lipsit din sală.

Majoritatea membrilor comisiei de licitaţie au votat pentru propunerea viceprimarului Reghina Apostolova şi au stabilit ca pasul creşterii preţului iniţial să fie de 10 % în cazul ambelor loturi. Propunerile altui membru al comisiei, consilierului orăşenesc Oleg Matei, de a stabili majorări de 25 şi , respectiv, 30% , au fost respinse.

În lipsa concurenţei , licitarea celor două obiecte s-a desfăşrat rapid, participanţii acceptând să plătească în plus câte 10% faţă de preţurile iniţiale. Astfel, dreptul de locaţiune asupra terenului de cca 6 ha a fost oferit contra sumei de 171182 lei, iar asupra terenului de 0,3324 ha – contra a 9834 lei.

Locaţiunea primului teren, situat pe strada Gorki, în preajma iazului orăşenesc, va dura 49 de ani, în primii 2 ani aici urmând să fie construită o bază sportivă. Al doilea teren este situat pe strada Stejarilor şi se va afla în locaţiune 5 ani, în primii trei aici urmând să fie construit un complex de blocuri  locative cu 5 nivele.

Fiind întrebat de Radio Orhei dacă FC Milsami va reuşi să construiască în doi ani baza sportivă pe acelaşi teren care cu ani in urmă i-a fost oferit în arendă, dar nu a fost valorificat, directorul clubului, Viorel Jardan a răspuns afirmativ, arătându-se încrezător de reuşită.

Licitaţia s-a desfăşurat în prezenţa a 7 din cei 9 membri ai comisiei de licitaţie, printre aceştia – toţi cei trei viceprimari, şi doi consilieri orăşeneşti – democratul Vladimir Popuşoi şi liberalul Oleg Matei. Alţi doi consilieri orăşeneşti – Pavel Verejan şi Ion Golban, ambii făcând parte din fracţiunea majoritară, au lipsit de la licitaţie.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/orhei-licitatie-cu-doua-obiecte-si-cu-doi-participanti/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19