Într-un nou mesaj postat pe Facebook, fostul premier Vlad Filat, judecat pentru corupție, spune că regretă ceea ce a numit „trădarea” foștilor săi colegi de partid. „Accept că au renunţat la mine într-un moment atât de complicat pentru mine. Accept că nu mai vad în mine un om care îi poate susţine să-şi facă o carieră frumoasă, dar faptul că şi-au trădat colegii de partid care i-au făcut deputaţi, că şi-au trădat alegatorii – mă doare”, a scris Vlad Filat.
La începutul acestui an, șapte deputați liberal-democrați au sprijinit instalarea Guvernului condus de Pavel Filip, contrar deciziei partidului. Mai târziu, aceștia au fost excluși din fracțiunea liberal-democrată. Vlad Filat a fost lipsit de imunitate parlamentară și arestat în octombrie trecut, dar spune că este nevinovat. El este acuzat de abuz de putere și luare de mită de la fostul șef al Băncii de Economii Ilan Shor.
sursa: europalibera.org