500 de hectare de păşuni din Parcul Naţional Orhei sunt restabilite şi întreţinute pentru a genera o cantitate şi calitate sporită de furaje. Totodată, asta va atenua erodarea solurilor şi va reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Toate acestea sunt posibile datorită susţinerii financiare a Uniunii Europene, acordate prin intermediul proiectului „CLIMA EAST”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Astfel, pe 18 martie, în comuna Peresecina, Orhei, a avut loc o ceremonie de acordare a echipamentului agricol întreprinderii intercomunitare “Prosper Rural”.
Întreprinderea intercomunitară deserveşte pajiştile din localitățile Peresecina, Sămănanca, Donici și Teleșeu, de care beneficiază peste 12.500 locuitori.
„Schimbările climatice reprezintă o adevărată provocare pentru comunitățile de pretutindeni. Uniunea Europeană acordă asistență considerabilă pentru localităţile din perimetrul Parcului Național Orhei, pentru a restabili pășuni valoroase și păduri, în scopul de a contribui la atenuarea și adaptarea la efectele schimbărilor climatice. Acest proiect reprezintă un model de ceea ce se poate face pentru a combate efectele schimbărilor climatice în practică.”, susţine Aneil Singh, şeful Cooperării Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.
Proiectul “CLIMA-EAST” mai susţine împădurirea a 150 de hectare de terenuri degradate în Parcul Naţional Orhei. Aceasta contribuie la reducerea eroziunii solului şi la diminuarea poluării cu nutrienţii din sol.
„Terenurile agricole sunt cea mai importantă resursă pentru Moldova și populația sa, și noi credem că, datorită fondurilor UE, putem utiliza acest potenţial în beneficiul oamenilor. În Orhei a fost creat pentru prima dată un parc naţional, cu scopul de a conserva patrimoniul natural și cultural, dar, de asemenea, şi pentru a spori bunăstarea economică și socială a comunităților locale. Bazându-ne pe acest progres major în domeniul mediului, am continuat să investim în Parcul Național Orhei, astfel încât acesta să servească drept model de dezvoltare regională durabilă, în conformitate cu cele mai bune practici europene”, spune Narine Sahakyan, reprezentanta adjunctă a PNUD Moldova.
Proiectul “CLIMA-EAST” are un buget de 535.000 Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi se desfășoară în perioada 2013-2016.
Scopul proiectului este de a aplica modele de gestionare durabilă a resurselor naturale în păşunile şi pădurile din cadrul Parcului Naţional Orhei şi zona sa de protecţie. Aceasta va duce la o absorbție mai eficientă a carbonului şi la conservarea biodiversităţii.
Parcul Naţional Orhei cuprinde o suprafaţă de peste 33.000 de hectare, incluzând localităţi din 4 raioane – Orhei, Străşeni, Călăraşi şi Criuleni. Parcul a fost creat în 2013 cu susţinerea PNUD.
Galerie foto: https://www.flickr.com/photos/