Autorităţile raionale şi-au anunţat intenţia de a dezbate public perspectivele Complexului sportiv raional Orhei. Aceasta este tema evenimentului care, după cum au putut afla unii utilizatori ai internetului, este programat pentru ora 14 a zilei de mâine, în sala de şedinţe a Consiliului raional (CR) Orhei.
I.M. Complexul Sportiv Raional a fost fondată de CR Orhei după ce în anii 2005-2007 stadionul orasenesc a fost supus unei reconstrucţii grandioase. De atunci, despre Complex s-a vorbit mai mult din cauza găurilor bugetare pe care le-a provocat reconstrucţia, a unor lucrări necalitative îndeplinite la stadion, iar mai recent – din cauza eventualei transmiteri a acestui bun public în arendă îndelungată.
Dorinţa de a primi Complexul în arendă pe 25-30 de ani şi-a exprimat-o conducerea FC Milsami, într-o cerere depusă la CR Orhei în toamna anului 2014. Precedenta putere raională nu a satisfăcut cererea, invocând între primele faptul că solicitantul nu si-a construit o bază sportivă proprie pe terenul de câteva hectare care i-a fost oferit cu ani în urmă lângă iazul orăşenesc.
După două luni din momentul în care patronul FC Milsami, Ilan Shor, a devenit primar de Orhei , o cerere pentru arendă a reapărut şi la actuala conducere a raionului. De examinarea acestei cereri, toamna trecută s-a ocupat o comisie special creată. Despre aceasta a relatat la sfârşitul anului trecut preşedintele comisiei administraţie publică din cadrul CR, Valeriu Covaş. Pe de altă parte, cu o lună în urmă, vice-preşedintele raionului pentru probleme sociale, Dorin Zghibarţă, afirma că o comisie care se va ocupa de cererea privind arenda abia urmează a fi creată la prima şedinţă în plen a CR Orhei din acest an. Dar nicio chestiune legată de Complexul sportiv raional nu a fost inclusă pe ordinea de zi a şedintei care s-a convocat la 3 martie curent.
Detalii despre situaţia actuală şi viitorul incert al Complexului sportiv raional se conţin într-un amplu material informativ-analitic, pe care îl puteţi găsi atât pe site-ul, cât şi pe canalul Youtube ale Radio Orhei.
În plus, aveţi posibilitatea să ascultaţi pe frecvenţa noastră şi o emisiune radiofonică, care va fi pusă pe post în reluare astăzi după amiază şi în prima jumătate a zilei de mâine.
Vezi şi COMPLEXUL SPORTIV RAIONAL ORHEI: DUPĂ O RECONSTRUCŢIE GRANDIOASĂ, UN VIITOR INCERT /FOTO/DOC/VIDEO