Spre seara zilei de marţi, pe site-ul oficial al Consiliului Raional (CR) Orhei a fost publicat un comunicat în care se spune că “astăzi, 26 ianuarie, a fost desfășurată o ședință inopinată, privind situația politică din țară”.
Potrivit comunicatului, mai mulţi conducători de instituţii şi primării din raionul Orhei au iniţiat această întrunire, în cadrul căreia şi-au exprimat părerea că protestele din Piaţa Marii Adunări Naţionale “au un singur scop, Alegeri Anticipate, dar nu au niciun argument bine pus la punct” care le-ar motiva.
În comunicat sunt enumeraţi câţiva vorbitori, fără ca numele şi apartenenţa ori afilierea politică a acestor persoane să fie precizate. Judecând după funcţiile indicate de către sursă, de la tribuna adunării au vorbit primarul de Vatici, Ruslan Vascan (PL), directorul Spitalului Raional Orhei, Elena Palanciuc (PLDM), directorul SRL Orhei Gaz, Oleg Vasilcan (PCRM), redactorul–şef al publicaţiei “Opinia Liberă”, Vasile Roman (PL). Toţi aceştia şi-au exprimat susţinerea pentru “actualul Guvern, cursul ProEuropean, pentru că doresc stabilitate, ordine și dezvoltarea țării, și au mai menționat că poporul are nevoie de asigurarea unei vieți mai bune, iar alegerile anticipate ar perturba activitatea în instituții, ar stopa noile reforme care sunt în proces de realizare”.
Datorită imaginilor aferente comunicatului, se poate constata că evenimentul s-a desfăşurat în sala de şedinţe a CR Orhei din sediul Primăriei oraşului. În prezidiul întrunirii s-au aflat preşedintele şi vice-preşedinţii raionului, respectiv, Tudor Golub (PDM), Ilie Rabii (PPEM), Dorin Zghibarta (PL), iar în faţa celor prezenţi în sală au mai vorbit viceministrul Dezvoltării Regionale Ion Stratulat (PDM) şi şeful Filialei Orhei “Posta Moldovei”, Valenin Bodiu (PDM).
foto: or.md