Select your Top Menu from wp menus

O nouă acţiune amplă de protest la Parlament

Protestatarii din Piaţa Marii Adunări Naţionale, organizaţi de Platforma civică „Demnitate şi Adevăr”, s-au îndreptat spre Parlament pentru a continua protestele împotriva învestirii Guvernului Filip. În faţa legislativului, deja este o mulţime de manifestanţi, susţinători ai Partidului Politic Partidul Nostru şi ai Partidului Socialiştilor, transmite IPN.

Unul dintre liderii platformei DA, Vasile Năstase, a declarat mulţimii adunate în PMAN, că protestatarii urmează se deplaseze în marş până la Parlament, unde vor continua să protesteze, în mod paşnic, dar ferm. Potrivit lui, poporul Republicii Moldova, intră în ultima fază de scoatere a statului din captivitate. Vasile Năstase a îndemnat toate partidele extraparlamentare, societatea civilă şi toţi cei care îşi doresc alegeri anticipate, să se alăture protestelor. „Ieri, la Chişinău nu a fost instaurat un guvern proeuropean. Ieri, la Chişinău a fost instaurată o huntă criminală”, a declarat Vasile Năstase. La fel, protestatarii din PMAN, planifică o acţiune de protest şi în faţa Consiliului Coordonator al Audiovizualului.

În acelaşi timp, în faţa Parlamentului, s-au adunat simpatizanţii PSRM şi PPPN. Aceştia au adus cu ei coroane funerare, afirmând că le-au adus, pentru că „astăzi urmează să moară regimul oligarhic”. Liderul formaţiunii, Renato Usatîi, a îndemnat oamenii să protesteze paşnic, menţionând că violenţele nu vor ajuta la nimic. „Oamenii trebuie să vină din toate localităţile. La fel, toţi chişinăuienii trebuie să iasă în stradă astfel încât guvernanţii să nu poată ieşi până la magazin după pâine”, a declarat Renato Usatîi.

Preşedintele PSRM, Igor Dodon, a declarat că unica soluţie sunt alegerile anticipate. Socialiştii au propus la proteste şi un scenariu cum ar putea fi organizate acestea. „Noi, socialiştii, ne adresăm Curţii Constituţionale, care anulează decizia de ieri a Parlamentului. Pe 29 ianuarie expiră termenul de învestire a Guvernului, iar pe 30 dizolvăm parlamentul şi declarăm alegeri anticipate”, a mai spus Dodon.

Protestele au început miercuri, 20 ianuarie, în timpul şedinţei speciale a Parlamentului, în cadrul căreia a fost învestit cabinetul de miniştri în frunte cu democratul Pavel Filip.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/o-noua-actiune-ampla-de-protest-la-parlament/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19