Membri ai grupului de hackeri Anonymous au blocat vineri accesul la site-urile Senatului şi Ministerului de Interne din Mexic, protestând astfel faţă de ceea ce ei consideră drept o versiune mexicană a SOPA, un proiect de lege american împotriva pirateriei informatice, relatează AFP, citat de Gândul.info
„Anonymous a atacat site-urile Segob (Secretariatul Guvernului, echivalentul Ministerului de Interne) şi Senatului din cauza proiectului de lege, SOPA mexicane”, a anunţat grupul pe contul său de Twitter în spaniolă.
Anonymous a blocat, deja, la 15 septembrie, Ziua Independenţei Mexicului, o serie de site-uri guvernamentale, în semn de protest faţă de violenţele legate de traficul cu droguri care devastează Mexicul.
sursa: evz.ro