Select your Top Menu from wp menus

Două antreprenoare din raionul Orhei au primit granturi pentru dezvoltarea afacerilor

Granturi în mărime de cca 5 mii de dolari SUA au primit 17 femei din localităţile rurale ale republicii. Printre acestea se numără şi 2 femei din satele raionului Orhei. Pelaghia Tipu din Peresecina va beneficia de un grant petru o afacere în domeniul croitoriei , iar Ala Bordian din Teleşeu va primi finanţare pentru activităţi în domeniul serviciilor de frumuseţe. Activitatea din Peresecina deja este funcţională, iar cea din Teleşeu este un start-up.
Finanţarea a fost oferită în cadrul Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată pentru a îşi dezvolta afaceri, iar beneficiarele au primit cecurile de grant la o ceremonie în cadrul Expoziţiei Farmer 2015, unde câteva zeci de antreprenori şi-au expus bunurile produse.
Antreprenoarele vor beneficia de asistenţa Programului timp de un an pentru a implementa cu succes planurile de afaceri.
În aprilie curent, Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată a acordat alte 38 de granturi în urma cărora au fost create de 140 noi locuri de muncă.
Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată este implementat de Guvernul Republicii Moldova, în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women), cu susţinerea financiară a Guvernului Danemarcei şi Suediei.