Premierul Valeriu Streleț a promis la București mai multe reforme care „vor aduce Moldova mai aproape de Romania și Europa”, la câteva ore după ce parlamentul român a ratificat un împrumut de 150 de milioane de euro pentru guvernul de la Chișinău. „Am avut plăcerea să constat că se trece la fapte concrete”, a spus Streleț în fața jurnaliștilor, preluând o afirmație a omologului său Victor Ponta.
Premierul român a spus că „vorbele și sfaturile” românești s-au transformat în ultimii ani în proiecte concrete în Republica Moldova, între care construcția gazoductului Iași-Ungheni, donarea microbuzelor școlare, reconstrucția grădinițelor rurale.
Autoritățile moldovene aflate în dificultate financiară în urma furtului din bănci speră să primească o primă tranșă din împrumutul românesc până la sfârșitul anului.
Valeriu Streleț a ajuns cu întârziere la Bucureși și a ratat un discurs pe care plănuia să-l rostească în Parlamentul României. Purtătoarea sa de cuvânt a spus că geamul avionului lui Streleț s-a spart și acesta a fost nevoit să se rețină la Bruxelles, unde se afla în vizită.
La București, premierul Valeriu Streleț a fost primit și de președintele Klaus Iohannis.
sursa: europalibera.org