Astăzi încep incompatibilităţile lui Ilan Shor şi altor demnitari de Orhei. Asta, deoarece a expirat termenul în decursul căruia primarul oraşului Orhei, Ilan Shor, putea cumula mandatul de consilier cu cel de primar. În aceeaşi situaţie se află viceprimarul pentru economie Igor Grigoriev, dar şi actualii vicepreşedinţi ai raionului Roman Boţan şi Sergiu Miron.
Chestiunea privind renunţarea lui Ilan Shor şi Igor Grigoriev la mandate figura pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului orăşenesc Orhei de săptămâna trecută. Proiectul de decizie pregătit pentru şedinţa se baza pe cererile depuse de cei doi edili, dar la solicitarea lui Grigoriev această chestiune a fost exclusă de pe ordinea de zi. Astfel, primarul şi viceprimarul au avut posibilitatea să participe în calitate de consilieri la aprobarea mai multor decizii importante, inclusiv ale celor pe care le-au propus spre examinare chiar în timpul şedinţei.
Legea prevede că mandatul de primar sau de viceprimar nu poate fi cumulat cu o altă funcţie remunerată sau electivă mai mult de 30 de zile, iar aleşii orăşeneşti şi-au primit mandatele pe data de 3 iun ie.
Menţionăm de asemenea, ca tot până astăzi, omul de afaceri Ilan Shor urma să renunţe la orice alte activitate remunerată, în afară de cea de primar.
În timpul campaniei electorale, Ilan Shor a declarat că este director al SRL Dufremol, firmă deţinătoare a magazinelor duty-free de la punctele de intrare în Republica Moldova. Totodată, este cunoscut faptul că, după un an de la concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău, Shor a devenit preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Avia Înveşt. Până la sfârşitul anului trecut, când Banca Naţională a introdus administrare specială, a fost şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii de Economii din Moldova.