Liderul PD, Marian Lupu, spune că ministra interimară a Educației, Maia Sandu, este candidata la funcția de prim-ministru din partea PLDM. Liberal-democrații care trebuie să nominalizeze primul-ministru potrivit proaspătului acord de coaliție între PLDM, PD și PL încă nu au făcut un asemenea anunț. Lupu le-a vorbit jurnaliștilor la sediul PD, unde deputații democrați o așteptau pe Sandu pentru discuții, dar aceasta nu s-a prezentat. „Am fost rugați de colegii din PLDM să amânăm întrevederea pentru ziua de mâine”, a spus Lupu. Miercuri seara, liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat că partidul său l-a ales pe el să fie candidat la funcția de premier. Dar Filat a spus că nu poate candida pentru că partenerii de coaliție, democrații și liberalii, ar avea obiecții. Maia Sandu care conduce Ministerul Educației din iulie 2012, păstrându-și funcția în trei guverne în tot atâția ani, a sugerat săptămâna trecută că ar vrea să fie prim-ministră. Dar a spus că trebuie să se convingă mai întâi că vor fi schimbați șefii și vor exista îmbunătățiri la alte instituții cheie, ca Banca Națională și Centrul Național Anticorupție.