Select your Top Menu from wp menus

Patru tineri din Teleneşti condamnaţi pentru violul unei minore

Procuratura raionului Teleneşti a contestat, sub aspectul ilegalităţii şi netemeiniciei, sentinţa judecătoriei Teleneşti, prin care patru tineri, acuzaţi de violul unei minore, au fost achitaţi pe motiv că, nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii şi neatingerea vîrstei pentru atragere acestora la răspundere penală.

Potrivit celor constatate de procurori, în intervalul anilor 2009 –2010, prin aplicarea constrîngerii fizice şi psihice, exprimată prin ameninţarea cu moartea, cinci indivizi au violat, în repetate rînduri, o minoră, în vîrstă de 13 ani – elevă la gimnaziul din localitate. Toţi cinci sunt consăteni cu victima, iar doi dintre aceştia la momentul comiterii crimei, erau colegi mai mari de gimnaziu cu fata. Inculpaţii aşteptau minora după lecţii, după care o duceau cu forţa fie în subsolul gimnaziului în care învăţau, fie la domiciliul unuia dintre aceştia, unde o abuzau sexual. Eleva era ameninţată cu moartea în cazul în care va povesti cuiva despre cele întîmplate. Totul însă a ieşit la iveală în iarna anului 2010, cînd în timpul pauzei dintre lecţii, directoarea gimnaziului a observat cum indiviziii acostau minora. În discuţiile cu directoarea, eleva i-a povestit despre ce i s-a întimplat, fiind anunţate organele de drept.

Recent, Colegiul penal al Curţii de Apel Bălţi a admis apelul procurorului care a solicitat condamnarea inculpaţilor la închisoare. Astfel, instanţa de apel a casat sentinţa judecătoriei Teleneşti prin care inculpaţii au fost achitaţi şi a pronunţat o hotărîre nouă, prin care toţi patru indivizi au fost recunoscuţi culpabili de comiterea violului, unul dintre ei fiind condamnat la 5 ani închisoare, iar ceilalţi trei – la cîte 4 ani de detenţie. În privinţa celui de-al cincilea inculpat, care la fel a fost achitat de magistraţii din Sîngerei, urmează în scurt timp să se expună instanţa de apel.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/patru-tineri-din-telenesti-condamnati-pentru-violul-unei-minore/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19