Select your Top Menu from wp menus

CSP Orhei: arşiţa e mai suportabilă, datorită punctelor organizate de serviciul medical raional FOTO

Din chiar prima zi a caniculei,  marţi, 7 iulie, serviciul medical al raionului Orhei întreprinde acţiuni de diminuare a impactului arsitei asupra orheienilor. Centrul de Sănătate Publică (CSP) Orhei informează că în acest scop, în afară de convorbirile individuale şi repartizarea pliantelor destinate prevenirii insolaţiei şi altor consecinţe grave ale temperaturilor ridicate, în locurile aglomerate de la Piața Centrală şi Gara Auto din oraşul Orhei au fost desfășurate puncte mobile medicale.

Serviciul medical raional a asigurat aceste puncte medicale cu necesarul de medicamente şi apă potabilă. Mai mult, aici oamenii beneficiază nu doar de primul ajutor medical,  ci chiar de consultaţii oferite de specialişti.

Amintim, de asemenea, că începând cu ziua de miercuri, 8 iulie, despre deschiderea în centrul oraşului a unui punct de ajutor pe timp de caniculă a raportat şi Direcţia Situaţii Excepţionale. În acest punct activează ofiţeri din cadrul Direcţiei, care stau la dispoziţia orheienilor cu apă răcoritoare, adăpost de la soarele dogorâtor şi prim ajutor, în caz de necesitate.

  • punct medical orhei, csp, canicula (1)
  • orhei, canicula, csp
  • punct medical orhei, csp, canicula

Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/csp-orhei-arsita-e-mai-suportabila-datorita-punctelor-organizate-de-serviciul-medical-raional-foto/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19