Banca Naţională a Moldovei (BNM) a introdus marţi regim special de administrare în banca comercială Unibank.
Decizia a fost luată în baza faptului că în noiembrie au avut loc o serie de tranzacţii în proporţii deosebit de mari între Unibank, Banca de Economii (ВЕМ) şi Banca Socială, în rezultatul cărora unii indici normativi ai Unibank nu corespund cerinţelor BNM.
Reieşind din acest fapt BNM a iniţiati verificări, în rezultatul cărora s-a adresat la organele de drept pentru iniţierea investigării tranzacţiilor dubioase.
Administrare specială a fost introdusă pentru un termen de nouă luni. Prin decizia Consiliului de Administraţie al BNM administrator special a fost desemnat angajatul BNM, Ruslan Grate.
Anterior BNM a introdus administrare specială la Banca Socială şi Banca de Economii.Presa scria că Unibank şi Banca Socială sunt controlate de Ilan Shor. Aceasta a fost numit primăvara curentă şi preşedinte al Consiliului de Administraţie la Banca de Economii. Recent banca a revenit sub controlul statului.
Mass-media relata că pentru salvarea BEM şi a Băncii Sociale, BNM a acordat miliarde de lei, iar prin intermediul Băncii Sociale din Moldova a fost scos aproape un miliard de dolari.