Vameşul transnistrean Alexandr Subotin, despre răpirea căruia au anunţat zilele trecute aurtorităţile transnistrene, este reţinut de poliţia moldovenească pentru contrabandă. Împreună cu acesta a fost arestat şi un colaborator al MAI-ului de la Chişinău. Numele şi gradul acestuia nu sunt dezvăluite.
Newsmaker scrie cu referire la surse din cadrul organelor de drept, care au solicitat anonimatul că vameşul transnistrean a fost reţinut pe 2 decembrie în satul Molovata Nouă – localitate aflată sub jurisdicţia Chişinăului. Acesta avea asupra sa arma din dotare, iar afirmaţiile autorităţilor de la Tiraspol că el a fost răpit de pe teritoriul controlat de transnistreni şi că se afla într-o misiune, nu corespund adevărului.
Atât vameşul transnistrean cât şi poliţistul moldovean sunt suspectaţi de organizarea contrabandei şi depăşirea atribuţiilor de serviciu. Ei organizau şi controlau procesul. Potrivit Newsmaker, Subbotin este o persoană de încredere a fostului şef al Vămii transnistrene Ghenadi Kuzmiciov, care acum ocupă funcţia de aşa-zis ministru al afacerilor interne de la Tiraspol
Tags:Transnistria