Președinta Lituaniei Dalia Grybauskaite a comparat politica practicată de Rusia lui Vladimir Putin cu metodele “teroriste” ale grupării Statul Islamic (SI), într-un interviu pentru cotidianul Washington Post publicat joi online, preluat de AFP. ‘Absența unui leadership (occidental, n.r.) le-a permis unor grupuri teroriste precum Statul Islamic să se dezvolte, iar în ceea ce privește Ucraina, i-a permis Rusiei să devină un stat cu elemente teroriste’, a apreciat fostul comisar european pentru buget, cunoscută pentru asprimea ocazională a declarațiilor sale.
‘Aceasta înseamnă că Europa și lumea îi permit Rusiei să fie o țară care nu numai că își amenință vecinii, dar care și organizează un război împotriva vecinilor săi. Este vorba de același terorism internațional pe care îl avem în Irak și în Siria’, a adăugat ea.
Potrivit ‘doamnei de fier’ lituaniene, care deține centura neagră la karate, ‘pericolul pe care îl presupune comportamentul Rusiei nu este cu nimic mai prejos decât cel pe care îl ridică Statul Islamic în Irak și în Siria’. ‘Cred că Rusia își terorizează vecinii și recurge la metode teroriste’, a denunțat ea.
sursa: agerpres.ro