Etnici musulmani bulgari au promovat în ultimele săptămâni pe reţelele sociale simbolurile grupării islamiste Stat Islamic, care îndeamnă la terorism şi violenţă, provocând îngrijorare cu privire la creşterea popularităţii organizaţiei în Bulgaria, relatează Standard News, în ediţia online.Publicaţia menţionează că o înregistrare video publicată recent pe Facebook arată o reuniune a etnicilor musulmani bulgari în care aceştia îşi exprimă susţinerea pentru gruparea Stat Islamic prin sloganuri militante.
Numărul islamiştilor radicali este, de asemenea, în creştere şi în Kosovo. Presa din Balcani afirmă că autorităţile de la Belgrad au pregătit o listă cu cel puţin 20 de combatanţi albanezi, special antrenaţi pentru comiterea unor atentate sinucigaşe în numele grupării Stat Islamic. Site-ul topwar.ru scrie, la rândul său, citând un raport al serviciilor de informaţii militare, că „teroriştii din cadrul organizaţiei sunt în contact permanent cu susţinătorii din Serbia, Bosnia, Muntenegru, Albania şi Macedonia, având instrucţiuni pentru pregătirea unor acţiuni” teroriste.
sursa: mediafax.ro