Şeful administraţiei regionale din Vinniţa, Alexandr Oliinîc, a emis o dispoziţie privind fortificarea apărării teritoriale ale regiunii, în special unde aceasta se învecinează cu zona transnistreană şi Republica Moldova, care ar fi teritoriile cele mai probabile de unde poate porni o invazie .
Potrivit mass-media ucrainene, „Regiunea Vinniţa este vulnerabilă în faţa provocărilor organizate de forţele cointeresate în destabilizarea Ucrainei. Pe de o parte, regiunea noastră nici nu poate fi privită drept teren pentru activitatea forţelor antistatale, pe de altă parte din Transnistria foarte uşor pot fi organizate acţiuni ostile. Astfel de acţiuni sunt îndreptate pentru a demonstra că inclusiv şi într-o regiune aşa de calmă cum este Vinniţa, cetăţenii ucraineni nu se pot simţi în siguranţă”, a declarat Oliinîc.
Amintim că recent autorităţile din regiunea Odesa au anunţat că au de gând să se izoleze de regiunea separatistă pro-rusă a Republicii Moldova printr-un şanţ.
sursa: National.MD