Prim-ministrul Iurie Leancă și Federica Mogherini au discutat despre agenda europeană a Republicii Moldova, realizarea reformelor, atragerea asistenţei externe pentru reforma justiţiei, eforturile ţării noastre pentru a-şi diversifica sursele energetice şi situaţia din regiune. Federica Mogherini a sosit ieri în Republica Moldova, la numai o zi după ce a fost numită în funcţia de Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, și o va succede pe Catherine Ashton, în funcția de Vicepereședintă a Comisiei Europene.
Ministrul italian de Externe a subliniat că aceasta este prima sa vizită în străinătate, după ce a fost desemnată în funcţia de Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate şi a menţionat că acest fapt este simbolic.
„Republica Moldova este un exemplu pentru statele cu aspiraţie europeană, pentru că a ales calea de a merge spre Vest şi, în acelaşi timp, optează pentru păstrarea unor bune relaţii cu Estul”, a declarat oficialul străin.
În altă ordine de idei, Federica Mogherini a vorbit despre comunitatea moldovenilor stabiliţi în Italia, despre care a menţionat că este una foarte integrată şi apreciată.
Ministrul italian de Externe participă la cea de-a 9-a Reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova şi se află pentru prima oară în ţara noastră. Federica Mogherini va prelua mandatul de şefă a diplomaţiei europene la 1 noiembrie 2014.