Select your Top Menu from wp menus

Ţările UE sunt îndemnate să ratifice în mod prioritar Acordul de Asociere UE-Republica Moldova

Președintele Parlamentului Igor Corman îndeamnă țările UE să ratifice în mod prioritar Acordul de Asociere între Republica Moldova și UE. Apelul a fost adresat astăzi în cadrul Reuniunii a IX-a a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova.

La eveniment au participat miniştri de Externe şi secretari de stat din cadrul MAE ale statelor membre UE, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, Comisarul european pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, Štefan Füle. Totodată, la eveniment au fost prezenți Președintele Nicolae Timofti, Prim-ministrul Iurie Leancă, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, diplomați.

Potrivit Președintelui Parlamentului, punerea în aplicare provizorie a Acordului de Asociere cu UE începând de astăzi reprezintă un fundament pentru viitorul european al Republicii Moldova și nu vine în contradicție cu prevederile Acordului de Comerț Liber cu statele CSI.
Totodată, Igor Corman a declarat în fața miniștrilor de externe ai statelor membre UE că Republica Moldova este îngrijorată de situația din Ucraina, exprimându-și încrederea că prin eforturile comunității inetrnaționale va fi identificată o soluție pașnică de soluționare a conflictului. Potrivit Președintelui Parlamentului, țara noastră și-a exprimat constant deschiderea pentru un dialog constructiv cu Federația Rusă, precizând că sancțiunile impuse producătorilor agricoli moldoveni sunt nejustificate și artificiale.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/tarile-ue-sunt-indemnate-sa-ratifice-in-mod-prioritar-acordul-de-asociere-ue-republica-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19