În cadrul întâlnirii de astăzi a Preşedintelui Parlamentului Igor Corman cu factorii decizionali de la Orhei, a fost abordată şi problema repartizării banilor din grantul de 20 de milioane de euro, oferit de România pentru grădiniţele din R.Moldova. Asta, urmare a unei nedumeriri vociferată din sală, conform căreia în comuna Morozeni nu a ajuns niciun un ban din donaţia generoasă de peste Prut.
Igor Corman a declarat că de repartizarea banilor în cauză s-a ocupat Guvernul, în timp ce Parlamentul votează modificările corespunzătoare la buget. Totuşi, înainte ca deputaţii să voteze modificările în lectură a doua, în comisia de profil ar urma să fie invitaţi reprezentanţi ai executivului pentru a discuta criteriile de repartizare a finanţelor.
Preşedintele raionului Orhei, Ion Ştefârţă, a confirmat că din cele 38 de primării din raion doar Primăriei Morozeni nu i-au revenit bani din grantul românesc, iar Eudochia Ştefârţă, şefa Direcţiei raionale Învăţământ, a declarat că grădiniţa din Morozeni a fost deja reparată capital în cadrul unui proiect FISM.
Despre încă o grădiniţă care exista în comuna Morozeni – cea din satul Breanova – a amintit primarul localităţii, Dorin Zghibarţă, dar şefa învăţământului raional a replicat că în acest edificiu unde activează o singură grupă-creşă pentru 25 de copii, condiţiile sunt satisfăcătoare.
Aminim că din grantul acordat de România pentru reparaţia, amenajarea şi dotarea grădiniţelor raionului Orhei i-au fost repartizaţi peste 1 milion de euro sau 19 milioane 590 mii lei.