Justitia italiana a anuntat joi arestarea lui Claudio Scajola, ministru in mai multe randuri in guvernele conduse de Silvio Berlusconi, acuzat ca a ajutat un complice al mafiei calabreze, Amedeo Matacena, sa-si ascunda averea si sa fuga din tara, scrie AFP.
Mai multe alte persoane, printre care mama lui Matacena si secretara lui Scajola, au fost de asemenea arestate.
„Grave suspiciuni planeaza asupra persoanelor implicate (…) care, prin activitatea lor, l-au ajutat pe antreprenorul Matacena sa ascunda faptul ca detinea bunuri” legate de mafia calabreza, la Ndrangheta, „si sa fuga in strainatate”, se arata intr-un comunicat al parchetului anti-mafia din Reggio Calabria, in sudul peninsulei.
Matacena a fost condamnat definitiv la cinci ani de inchisoare pentru complicitate cu mafia.
In prezent, acesta se afla in Dubai, de unde Scajola ar fi incercat sa-l ajute sa fuga in Liban, potrivit presei italiene.
Scajola a fost ministru de Interne, al Dezvoltarii economice si a fost insarcinat cu aplicarea Programului de guvernare in diverse guverne conduse de Silvio Berlusconi, intre 2001 si 2010.
sursa: hotnews.ro