Dimineaţa de astăzi a fost ultima în viaţa unui locuitor al satului Selişte, Orhei. După stingerea incendiului, care a cuprins casa unui bătrân de 83 de ani, pompierii au găsit corpul carbonizar al stăpânului. Deşi cadavrul zăcea pe cuptor, focul ar fi izbucnit de la o ţigară nestinsă.
Potrivit lui Iulian Sîngereanu, sef-adjunct al Direcţiei SE Orhei, incendiul a izbucnit într-o construcţie din curtea gospodariei. După stingerea focului, pe canapeua aşternută pe cuptorul dintr-o cameră de locuit, a fost depistat cadavrul carboniza în proprtie de 30% al stăpânului casei. Se presupune, că incendiul a izbucnit din cauza că bătrânul, care era fumător şi locuia singur, avea obiceiul de a arunca la nimereală pe podea mucurile de ţigară, printre care puteau fi şi nestinse.
Datele DSE Orhei arata ca de la începutul anului în raion s-au produs 17 incendii, care totalizează o pagubă de 370 mii lei. Pompierii, prin acţiuni prompte, au reuşit să salveze o persoană şi bunuri materiale în sumă de peste 800 mii lei. Din numărul total al incendiilor, nouă s-au produs la şoproane cu nutreţuri, cinci – la construcţii locative ale populaţiei şi trei – la automobile. 10 incendii sau cca 60% au avut loc din cauza incendierilor intenţionate care au nimicit aproximativ 180 tone de nutreţ.