Select your Top Menu from wp menus

Pilotul avionului căzut lângă Kazan nu avea experienţa necesară pentru aterizare

Echipa de piloţi a avionului Boeing-737-500 care s-a prăbuşit la Kazan şi în care au decedat 50 de persoane niciodată nu a efectuat manevra de aterizare repetată în zbor real. Depre aceasta a relatat jurnaliştilor direcotrul general al companiei căreia aparţinea avionul.
Potrivit presei din Rusia piloţii nu au reuşit aterizarea din prima, anunţând o defecţiune. În timpul efectuării menvrei de aterizare repetată aceştia au comis o greşeală în rezultatul căreia avionul a căzut la sol.
După cum se anunţa anterior piloţii Rustem Salihov şi Victor Guţul ar fi fost lipsiţi de experienţa necesată. Salihov a devenit pilot, trei ani în urmă până atunci fiind navigator. Victor Guţul, care este originar din Republica Moldova a devenit pilot în 2011, până atunci fiind inginer de bord.
Pe de altă parte compania proprietară a aeronavei insistă că echipajul dispunea de calificarea necesară pentru pilotarea unui avion de acest timp. Şeful AK “Tatarstan” Aksan Gniatulin spune că primul pilot avea zburate 2,5 mii de ore , iar Victor Guţul avea experienţă de 1,9 mii de ore de zbor.

sursa: national.md