Ritmul de creştere a transferurilor de valută din străinătate în favoarea persoanelor fizice (rezidente şi nerezidente) prin băncile din Republica Moldova s-a diminuat de la 10,9 la sută în primul trimestru faţă de 2012, la 6,4 la sută în trimestrul trei, informează MOLDPRES cu referinţă la date ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).
„Continuă tendinţa de temperare a ritmului de creştere din anul precedent”, constată experţii Institutului Naţional de Cercetări Economice.
Valoarea transferurilor din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice (rezidente şi nerezidente) prin băncile din Republica Moldova a atins, în nouă luni, 1 miliard 161 milioane de dolari, cu aproape 90 milioane mai mult decît în perioada respectivă a anului 2012. Dacă însă în primele trei luni ale acestui an remiterile au ajuns la nivelul dinaintea crizei, în următoarele trimestre ritmurile de creştere s-au temperat.
sursa: moldpres.md