Select your Top Menu from wp menus

Este sistemul de pensii din Moldova în primejdie? (EL)

În mai multe ţări europene se vorbeşte din ce în ce mai mult despre problemele pe care le au fondurile de pensii, despre scăderea numărului salariaţilor şi creşterea numărului de pensionari. Moldova nu este o excepţie, mai ales că o mare parte a populaţiei active, după unele date chiar o jumătate de milion de oameni, muncesc în străinătate, văduvind astfel de banii lor sistemul naţional de asistenţă socială. Mai mult, în Moldova – ca şi în alte ţări de altfel – există şi economia subterană, în care angajaţii primesc salariile în plic, fără a li se opri contribuţia socială.

În studii recente făcute în Moldova s-a vorbit despre introducerea unui sistem mixt public–privat, sistem recomandat de Banca Mondială ca fiind cel mai potrivit pentru Moldova. În unele ţări europene, cum este Cehia de exemplu, s-a mers pe întărirea sistemului privat de pensii facultativ, în Estonia s-a ales varianta obligativităţii contribuţiei la un sistem privat de pensii…

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a deschis dezbaterii publice reforma propusă în Moldova pentru sistemul de pensii. Ca orice reformă în acest domeniu, există argumente şi pro, şi contra. O relatare semnată de Tamara Grejdeanu.

Numărul redus al plătitorilor de taxe şi impozite, faţă de cel în creştere al beneficiarilor de pensii, şi existenţa fenomenului de muncă nedeclarată, spun autorităţile, pun în pericol stabilitatea sistemului financiar care asigură plata pensiilor. Ministra muncii, protecţiei sociale şi familiei, Valentina Buliga, este de părere că reformarea ar trebui să înceapă cu realizarea componentei de echitate, atunci când se calculează mărimea pensiei pentru diferite categorii de funcţionari:

A fost elaborat un proiect al unui plan de acţiuni, printre care unificarea modalităţii de calcul a cuantumului de pensii asigurate pentru toate categoriile de contribuabili, inclusiv funcţionari publici, membri ai guvernului, deputaţi în parlament, procurori, judecători, colaboratori vamali şi aleşi locali.”

Ministra muncii mai spune că se doreşte intensificarea măsurilor de control şi dialog cu angajaţii pentru a reduce practica înrădăcinată de achitare a salariilor în plic, din care cauză nu se achită contribuţia în bugetul de asistenţă socială.

Experta Viorica Antonov spune că analiza sistemului actual de pensii arată că impasul în care se află şi anume pensii mici în comparaţie cu necesităţile populaţiei pensionate, trebuie să fie schimbat, începând cu revizuirea cadrului legal şi combaterea salariilor nedeclarate:

„Al doilea moment ar fi lupta cu salariile în plic care ar asigura şi o contribuţie bună la acelaşi prim pilon pe care îl avem, pentru că foarte mulţi bani sunt estorcaţi de la buget. Nu poţi să măreşti pensiile pentru că nu ai de unde, deoarece nu se controlează veniturile pe întreprindere, deoarece nu se monitorizează salariile în plic.”

Pe de altă parte, unii experţi susţin că în condiţiile de îmbătrânire a populaţiei – actualmente, ponderea persoanele de 60 de ani şi mai mult este de peste 15 procente din totalul populaţiei – se cere majorarea vârstei de pensionare. Expertul economic Alexandru Fală crede că astfel ar putea fi evitat riscul colapsului în sistemul de pensii:

„Au o soluţie care poate fi interpretată şi sunt multe forţe sau actori care s-ar grăbi să interpreteze această reformă, dar calea este majorarea vârstei de pensionare şi eu cred că noi vom fi nevoiţi să facem acest lucru. Majorarea vârstei de pensionare va tărăgăna colapsul şi va permite efectuarea reformelor pe alte compartimente ce ţin de asigurările cu pensii.”

Ultimul studiu al sistemului public de pensii arată că un model potrivit ţării noastre ar putea fi sistemul de pensii cu trei piloni, care este pus în aplicare cu succes în statele vecine. Pilonul unu este pensia oferită de sistemul public, cel actual, al doilea constituie pensia obligatorie de tip fond, administrată privat, şi al treilea pilon sunt pensiile private. Viorica Antonov spune că mai multe ţări din Uniunea Europeană au trecut la pilonul doi, doar că treptat, şi s-au asigurat că legislaţia este impecabilă, adică ţine sub control structurile bancare antrenate şi angajatorii:

„În primul rând, s-a perfecţionat legislaţia în vigoare, s-a văzut care este feed-back-ul de la întreprinderile mari, cât de transparente au devenit pentru declaraţiile de salarii, apoi s-a implementat deja obligativitatea de a face contribuţii la salariaţii săi, s-a creat pilonul doi. Trei este facultativ, adică acel care nu este mulţumit de venitul care vine din pensia primului pilon, tu deja pui suma iniţială la procente sau la alte operaţiuni financiare pe care le oferă banca, care este deja antrenată să facă activitate pe pensii.”

Experţii mai spun că au atras atenţia guvernanţilor ca atunci când se face indexarea pensiilor să nu fie luate toate categoriile de pensionari, întrucât astfel se menţine discrepanţa între pensii mari şi cele mici.

Autorităţile au anunţat că după etapa de dezbateri publice cu experţi şi specialişti de la Casa Naţională de asigurări sociale, reformarea sistemului de pensii urmează să fie propusă spre discuţii în parlament.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/este-sistemul-de-pensii-din-moldova-in-primejdie-el/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19