Sute de cutremure au zguduit în ultima lună ţara naostră, iar pentru a fi pregătiţi, generalul Emil Străinu, specialist în radiolocaţie, a dezvăluit câteva semne care previn un seism, scrie ziarulring.ro, citat de libertatea.ro
Potrivit lui Emil Străinu există cei şase indicatori descoperiţi pot fi folosiţi pentru a prevesti un cutremur natural, care pot fi observaţi cu ochiul liber de către oricine, chiar şi cu 24 de ore înainte. „Indiciile încep a fi vizibile cu 24 de ore înainte de cutremur, atunci când energia este la nivelul maxim de acumulare în sol, în placa tectonică. Atunci când este la nivel maxim, acţionează şi asupra mediului care este deasupra”, a explicat genearlul Străinu pentru ziarulring.ro.
Primul indicator descoperit de general este apariţia pe cer a unor nori de tip panglică, paraleli, iar „aceştia reprezintă materializarea schimbului energetic între pământ şi atmosferă, care precede descărcarea de energie seismică”.
Un alt semn foarte important constă în modificarea nivelului apei din fântâni, care, înainte de producerea unui seism, scade sau creşte foarte mult. Totodată, apa îşi schimbă culoarea, dar şi gustul, iar cei care se uită în fântână au senzaţia că apa ar fierbe.
A treia dovadă a apariţiei unui seism este dată de către comportamentul animalelor de companie. „Câinii şi pisicile devin foarte nervoşi şi vor să iasă din casă. De asemenea, peştii şi broaştele-ţestoase din acvarii simt vibraţiile pământului şi devin foarte agitaţie”, a mai adăugat Emil Străinu.
Indiciul următor este legat de faptul că în zona ce urmează a fi lovită de cutremur se constată creşterea paraziţilor electrici la recepţiile de telefonie mobilă, televiziune şi radio.
Generalul susţine că cel de-al cincilea semn constă în apariţia, în zona seismică, pe cer, a unor lumini sau descărcări electrice care sunt date de scăpările energetice ale scoarţei terestre spre atmosferă.
Ultimul indicator se referă la animalele de pământ, precum şerpi sau şobolani, care, înainte de producerea unui seism, vor ieşi din ascunzişuri şi vor fi vizibile pe pământ.
Generalul Emil Străinu, specialist în radiolocaţie, a găsit aceşti indicatori după 30 de ani de cercetare în domeniul cutremurelor.
sursa: libertatea.ro