Şedinţa Consiliului raional (CR)Orhei care urma să aibă loc astăzi a fost amânată cu 2 zile.
Informaţia despre faptul că aleşii raionali se vor întruni abia pe 3 octombrie a venit de la secretarul CR, Serghei Caraman. După ce în “Agenda evenimentelor” de la Radio Orhei a fost deja anunţat ca astăzi va avea loc şedinţa Consiliului, Caraman a comunicat telefonic că şedinţa a fost transferată pentru joi, 3 octombrie. Secretarul C.R. a declarat că amânarea a fost dispusă ieri de către preşedintele raionului, dar a evitat să se pronunţe asupra cauzei acestei decizii.
Potrivit lui Caraman, tot ieri, dispoziţia presedintelui raionului, Ion Stefârtă, privind convocarea şedinţei pe 3 octombrie a fost publicată pe site-ul instituţiei. În realitate, pe resursa indicată documentul despre schimbarea zilei şedinţei a apărut astăzi, după ora 8.
Amintim că pe 18 septembrie, atunci când şedinţa CR a eşuat din cauza absenţei aproape totale a consilierilor, preşedintele Ion Ştefârţă a anunţat ca şedinţa va fi reconvocată pe 1 octombrie.
Pe 19 septembrie, a fost emisă o dispoziţie în acest sens. Pe 23 septembrie, urmare a cererii unui grup de consilieri, a mai apărut o dispoziţie despre completarea ordinei de zi a şedinţei din 1 octombrie cu 3 chestiuni prvind eliberarea din functii a celor 3 vicepresedinti ai raionului – Andrei Globa (PSD), Valerian Scutelnic (PCRM) si Sergiu Muravschi, care a acces in CR Orhei pe listele PDM.