Select your Top Menu from wp menus

Deputatul Vladimir Hotineanu acuzat de malpraxis

Vladimir Hotineanu, fostul ministru al Sănătății și actual deputat, este acuzat de malpraxis și de intenție de a face contrabandă cu spirt în regiunea transnistreană. Acuzațiile vin din partea președintelui Asociației „Moldova Mea”, Fiodor Ghelici. Hotineanu respinge învinuirile, scrie portalul Moldova Curata.

Potrivit lui Fiodor Ghelici, victimă a „incompetenței profesionale” a medicului Vladimir Hotineanu este cumnatul său, Iurie Chirița, care a decedat pe 27 septembrie curent, după ce acum patru luni a fost operat de deputatul liberal-democrat.
În luna mai curent, Chirița a fost internat la Spitalul Oncologic, după ce s-a plâns de dureri la stomac, dar, la scurt timp, la recomandarea unor persoane, s-a transferat în secția gastroenterologie a Spitalului Republican pentru a fi operat de medicul chirurg Vladimir Hotineanu. „Fără a efectua investigații medicale, Hotineanu a decis ca pacientul să fie operat chiar a doua zi. După aceasta, i s-a solicitat diferite taxe neoficiale în sumă de 3 600 de dolari, chiar dacă Iurie avea poliță medicală”, a declarat Ghelici în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi.

O propunere ilegală

Președintele „Moldova Mea” susține că, într-o zi, Hotineanu l-ar fi invitat în cabinetul său pe Chirița și i-ar fi propus să identifice un coridor pentru a face contrabandă cu spirt în regiunea transnistreană, având în vedere faptul că acesta avea stabilite mai multe relații după ce a activat mulți ani în așa-numitul minister de interne al regiunii transnistrene. Profesorul a încercat să-și convingă pacientul că, în acest mod, ar putea câștiga niște bani pentru tratament, dar Chirița a refuzat.
Cu două zile înainte de decesul acestuia, Hotineanu a anunțat rudele bărbatului că Chirița nu mai are șanse să supraviețuiască, asta deși anterior dăduse mai multe asigurări că pacientul se va vindeca.
Fiodor Ghelici susține că va întreprinde mai multe acțiuni pentru ca Vladimir Hotineanu să fie lipsit de imunitate parlamentară și să fie pedepsit pentru malpraxis.

Hotineanu amenință cu judecata

Deputatul liberal-democrat are, însă, propria explicație pentru acest caz. Potrivit lui, Iurie Chirița a fost internat în spital, fiind diagnosticat cu cancer la stomac cu multiple metastaze în ficat, boala fiind identificată în ultimă fază. „Noi am informat rudele că șansele de viață ale bărbatului sunt minime și că acesta nu va trăi mai mult de șase luni”, a explicat Hotineanu. Profesorul susține că nu a primit niciun ban pentru operația pe care i-a făcut-o lui Chirița. Acesta și-a cumpărat poliță medicală și a achitat doar taxele de stat, conform legislației. „Cât privește acuzațiile de încercare de organizare a unei contrabande cu spirt, Hotineanu a declarat: „Asta chiar m-a amuzat! Hotineanu și contrabanda cu spirt. Sincer, chiar mi s-a ridicat dispoziția de la așa informații”, a menționat el, îndemnându-l pe Ghelici să se adreseze în procuratură, dacă are probe.
Hotineanu susține că intenționează să-l acționeze în judecată pe Ghelici pentru calomnie.

Hotineanu din „lista neagră”

Menționăm că aceasta nu este prima ieșire publică a lui Fiodor Ghelici în care acesta lansează tot felul de acuzații, în special la adresa reprezentanților Partidului Liberal Democrat din Moldova.
Totuși, și Vladimir Hotineanu s-a mai aflat anterior în centrul unor scandaluri. Inițiativa Civică pentru un Parlament Curat l-a inclus pe Hotineanu în „lista neagră” în toate cele trei campanii monitorizate. Motivul – Curtea de Conturi a stabilit că acesta, fiind viceministru al Sănătăţii şi preşedinte al Comisiei de eliberare a licenţelor pentru activitate farmaceutică, a eliberat la un şir de agenţi economici licenţe şi autorizaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei. De asemenea, Curtea de Conturi a stabilit că, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru recepţia şi distribuirea ajutoarelor umanitare, Hotineanu a autorizat în mai multe cazuri intrarea în ţară a medicamentelor cu termenul de valabilitate mai mic de un an şi fără certificate de calitate de la producător, ambalate neordinar, fără indicarea seriei şi condiţiilor de păstrare. În loc să ia măsuri cu acest candidat, PLDM l-a avansat ulterior la funcția de ministru al Sănătății. Acum, Hotineanu este președintele comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie.

mai multe pe: moldovacurata.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/deputatul-vladimir-hotineanu-acuzat-de-malpraxis/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19