Oricât de ciudat ar părea, domnitorul român Vlad Ţepeş ar putea deveni ‘proprietatea’ sârbilor care îi revendică originea, potrivit antena 3.
Un tabloid din Belgrad a publicat un articol în care se susţine că Vlad Ţepes ar fi fost sârb la origine. „Poporul meu a murit în bătălia de la Kosovo!” De la acest citat din celebrul roman „Dracula” a lui Bram Stoker pleacă întreaga teorie. Ea a fost dezvoltată în paginile de ieri ale tabloidului Kurir care titrează: „A fost contele Dracula sârb?”
Mai mult, jurnaliştii îl citează pe un istoric sârb care susţine nici mai mult nici mai puţin decât că majoritatea românilor de azi sunt la origine sârbi deoarece au folosit alfabetul chirilic, scrie libertatea.ro.
În replică, istorici români semnalează gravele erori de interpretare a istoriei deoarece toată teoria se bazează pe un roman de ficţiune.
sursa: antena 3.ro