Select your Top Menu from wp menus

Ce se întâmplă în ţara libertăţii religioase cu creştinii care sunt ÎMPOTRIVA homosexualităţii. Este fără precedent

Creştinii din întreaga lume protestează în faţa deciziei politicienilor de a legaliza căsătoriile gay, iar politicienii par să se se alieze, pentru câştigarea voturilor, cu homosexualii.

În SUA, ţara care a pus bazele protestantismului, ţara libertăţii, creştinii au ajuns să fie”reeducaţi”, concediaţi sau amendaţi pentru că au refuzat să servească cuplurile gay.

O familie creştină, proprietara unui studio de fotografie, a refuzat să fotografieze ceremonia de “căsătorie” a două femei. Refuzul a fost motivat pe consideraţii de conştiinţă şi a convingerilor religioase ale proprietarilor. Fiind refuzate, cele două femei au dat studioul în judecata. Legea nediscriminării din New Mexico interzice refuzul serviciilor pe bază de orientare sexuală. Comisia Drepturilor Omului din New Mexico (The New Mexico Commission on Human Rights), al carei echivalent in Romania ar fi Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării, i-a gasit pe fotografi vinovati de discriminare pe baza de orientare sexuală.

Fotografii au facut recurs, iar după 6 ani, Tribunalul Suprem din New Mexico a dat câştig de cauză lesbienelor. Libertatea religioasă şi de conştiinţă a fotografilor creştini a fost declarată irelevantă. Nediscriminarea şi egalitatea în drepturi, a declarat tribunalul, au prioritate în raport cu libertatea religioasă şi de conştiinţă.

Foarte ingrijoratoare, insa, sunt comentariile si analiza judecatorilor conform carora intr-un stat de drept libertatea religioasa, exprimata la nivel de actiune, este limitata când e exercitata in detrimentul drepturilor altor persoane. (“In a constitutional form of government, personal, religios, and moral beliefs, when acted upon to the detriment of someone else’s rights, have constitutional limits.”) Individul e liber sa creada cum vrea, au spus judecatorii, dar când acţiunile lui intră în conflict cu drepturile altora, e necesara o ajustare a acestora.

sursa: antena3.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ce-se-intampla-in-tara-libertatii-religioase-cu-crestinii-care-sunt-impotriva-homosexualitatii-este-fara-precedent/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19