Românii aflaţi în Siria sunt sfătuiţi de Ministerul Afacerilor Externe al României, printr-o atenţionare postată pe site-ul instituţiei, să părăsească această ţară „cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaţionale”.
„Având în vedere că situaţia de pe întreg teritoriul Siriei a cunoscut o deteriorare majoră în ultima perioadă, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se mai află în această ţară să o părăsească cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaţionale”, atenţionează MAE.
Conform deciziei Consiliului UE din iulie 2012 privind trecerea companiei de stat „Syrian Airlines” pe lista de sancţiuni a UE, singurele rute de evacuare ale cetăţenilor români din Siria sunt cele terestre, spre statele vecine, în primul rând spre Liban, apoi spre Iordania şi Turcia, arată sursa citată.
sursa: agerpres.ro