Select your Top Menu from wp menus

Un deţinut şi soţia sa au vândut aer în loc de maşină unui chişinăuian credul

Un deţinut şi soţia acestuia vor compărea în faţa instanţei de judecată sub acuzaţia de escrocherie săvîrşită în proporţii considerabile.

Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale, în ianuarie curent, un deţinut al Penitenciarului nr.6 din Soroca prin înţelegere prealabilă cu soţia sa au păcălit un locuitor al capitalei printr-un anunţ postat pe un site de publicitate. Potrivit anunţului, aceştia comercializau un autoturism de model ”Hyundai i30” contra sumei de 8 mii de euro. Pentru a cîştiga încrederea victimei, soţii au încheiat cu acesta un contract de prestare a serviciilor de import a automobilului respectiv, însuşind de la acesta 2000 de dolari şi 500 de euro. În realitate însă, inculpaţii nu aveau nici intenţia, dar nici posibilitatea executării obligaţiei asumate.

Potrivit procurorilor toate discuţiile telefonice cu potenţialii cumpărători erau purtate de după gratii de deţinut, iar la întîlniri mergea soţia acestuia, care la acel moment era însărcinată, iar anterior a fost judecată pentru infracţiuni similare.

Deţinutul a reuşit să ascundă mult timp telefonul mobil pe care îl folosea la înşelăciuni, deşi s-au făcut controale periodice în celule. Acesta este membru al organizaţiei criminale “Makena” şi era închis în penitenciar pentru comiterea mai multor infracţiuni, printre care şantaj, jaf şi tîlhărie.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/un-detinut-si-sotia-sa-au-vandut-aer-in-loc-de-masina-unui-chisinauian-credul/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19