Republica Moldova rămâne o sursă de victime ale traficului uman şi muncii forţate, se arată în ultimul raport al Departamentului de stat american. În 2012, se arată în raport, s-a înregistrat o creştere a numărului de bărbaţi exploataţi la muncă în Rusia şi Ucraina. Acelaşi fenomen, al traficului uman în vederea exploatării la muncă se face simţit mai tare şi în interiorul Moldovei.
Raportul anual al Departamentului de stat contată că guvernul moldovean nu are o strategie în totală conformitate cu standardele minime pentru combaterea traficului cu persoane, dar că face eforturi în această direcţie. De observaţiile unor astfel de rapoarte anuale, depinde acordarea unui şir de ajutoare americane pentru ţările analizate.
Rusia şi Uzbekistanul, alături de Iran, sunt considerate unele din ţările unde autorităţile nu fac şi nici nu intenţionează să facă ceva pentru a combate eficient traficul cu fiinţe umane.
sursa: europalibera.org