Select your Top Menu from wp menus

Autorităţile europene lansează un avertisment în legătură cu medicamentul diclofenac

Agenţia Europeană pentru Medicamente (AEM) a lansat un avertisment despre diclofenac, un analgezic foarte răspândit. Specialiştii afirmă că acest medicament, mai ales în doze mari (150 mg zilnic), creşte în mod considerabil riscul de atac de cord, motiv pentru care solicită doctorilor să ia în calcul acest risc atunci când prescriu medicamentul.

Agenţia Europeană pentru Medicamente afirmă că beneficiile diclofenacului continuă să fie mai mari decât riscurile sale, însă subliniază că anumiţi pacienţi trebuie să fie precauţi.

„Pacienţii cu afecţiuni cardiace sau circulatorii grave precum insuficienţă cardiacă, boală cardiacă, probleme circulatorii sau infarct miocardic ori accident vascular cerebral în antecedente nu trebuie să utilizeze medicamentul diclofenac. Pacienţii care prezintă anumiţi factori de risc cardiovascular, precum hipertensiunea arterială, hipercolesterolemia, diabetul zaharat sau fumatul, trebuie să utilizeze medicamentul diclofenac numai după o evaluare atentă. Profesioniştilor din domeniul sănătăţii li se va recomanda totodată reevaluarea periodică a necesităţii continuării tratamentului cu acest medicament”, recomandă Comitetul de farmacovigilenţă pentru evaluarea riscului (PRAC) din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului.

Decizia AEM vine după ce un studiu internaţional amplu a arătat că folosirea pe termen lung a unor doze mari de analgezice,precum diclofenac sau ibuprofen, creşte cu o treime riscul de a suferi un atac de cord sau un atac cerebral.

De asemenea, reprezentanţii AEM afirmă că pacienţii cu anumiţi factori de risc precum hipertensiunea arterială, un nivel ridicat al colesterolului, cei ce suferă de diabet şi cei care fumează „ar trebui să folosească diclofenac doar după o analiză atentă”.

Agenţia Europeană a Medicamentului recomandă medicilor să reevalueze periodic necesitatea continuării tratamentului pe termen lung şi în doze mari cu Diclofenac comprimate, capsule sau soluţii injectabile, mai ales în cazul pacienţilor cu colesterol, hipertensiune, diabet şi al fumătorilor.

Comitetul de farmacovigilenţă pentru evaluarea riscului (PRAC) din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului spune că efectele medicamentului Diclofenac asupra inimii şi circulaţiei sunt similare efectelor unui alt grup de analgezice, mai ales în situaţia administrării produsului în doză mare, respectiv 150 mg zilnic, sau ca tratament de lungă durată, precizează Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM).

Agenţia a anunţat că antiinflamatoarele non-steroidiene au fost monitorizate în ultimii ani, după ce studiile efectuate în 2005, 2006 şi 2012 au arătat că sunt asociate creşterii minore a riscului de a suferi de cheaguri de sânge, ce pot duce la atacuri de cord şi atacuri cerebrale.

Diclofenac este un medicament utilizat pe scară largă pentru ameliorarea durerii şi inflamaţiei, în special în afecţiuni dureroase precum artrita. Acesta face parte dintr-un grup de medicamente numite „antiinflamatoare non-steroidiene” (AINS).

Pe de altă parte, tot Agenţia Europeană a Medicamentului recomandă prescrierea prudentă a medicamentelor care conţin codeină.

Astfel, acestea ar trebui să fie utilizate numai pentru tratamentul durerii moderate acute (de scurtă durată), la copii peste 12 ani, şi numai în cazul în care acesta nu poate fi înlocuit de alte analgezice, cum ar fi paracetamol sau ibuprofen, din cauza riscului apariţiei insuficienţei respiratorii. Codeina nu trebuie să fie utilizată la copii cu vârsta sub 18 ani care au fost supuşi unei intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea amigdalelor sau a polipilor, pentru a trata apneea obstructivă de somn.

sursa: descopera.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/autoritatile-europene-lanseaza-un-avertisment-in-legatura-cu-medicamentul-diclofenac/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19