Select your Top Menu from wp menus

Căzăcimea Găgăuziei nu va fi înregistrată

Ministrul Justiției a refuzat, printr-o decizie semnată de ministrul în exercițiu, Oleg Efrim, înregistrarea Organizației Obștești „Căzăcimea Găgăuziei”. La baza acestei hotărâri stă articolul 4 alin. (2) din Legea cu privire la asociațiile obștești, care interzice constituirea unor organizații paramilitare și a formațiunilor armate anunţă un comunicat al Ministerului. Printre altele acesta menţionează că, participarea cazacilor ruși în conflictul armat din 1992, ca element al unei agresiuni militare străine definită ca atare și condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, au constituit un atentat la adresa suveranității Republicii Moldova și a tuturor normelor dreptului internațional.

Zilele trecute portalul moldova.org cita un articol al The Jamestown Foundation potrivit căruia apariţia unui detaşament de cazaci ruşi în Găgăuzia nu numai a pus în gardă localnicii, dar şi denotă eforturile Moscovei de a folosi găgăuzii, alături de populaţia din Transnistria, împotriva guvernului de la Chişinău. Sosirea cazacilor ruşi în Găgăuzia are legătură cu Transnistria în primul rând. Oficialii din Tiraspol speră să obţină cât mai multe concesii de la guvernul central şi chiar să-l forţeze să accepte separarea Transnistriei de restul Moldovei drept fapt împlinit, se declară în articol.

Amintim că la începutul lunii martie, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, Uniunea Națională a Veteranilor Războiului pentru Independență a făcut un apel către organele competente ale Republicii Moldova să curme orice tentativă de creare și înregistrare pe teritoriul țării a unor organizații paramilitare, ”care atentează la independența, securitatea și integritatea teritorială a RM”.
În cadrul conferinţei au fost aduse exemplele primarului de Otaci, Vasile Traghira care a înregistrat uniunea cazacilor , conducătorul căreia este chiar el şi a deputatului Adunării Populare a Gaăgauziei , Ivan Mardari, căruia Uniunea cazacilor din Rusia i-a conferit cinul de ”general”.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cazacimea-gagauziei-nu-va-fi-inregistrata/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19