Select your Top Menu from wp menus

Ce nu auzi niciodată de la doctorul tău: Lucrurile pe care medicii îşi doresc să le poată spune pacienţilor

Există câteva lucruri care ne-ar putea schimba viaţa, dar pe care doctorii evită să ni le spună, fie pentru că pe unele s-ar putea să nu le înţelegem dacă nu suntem pregătiţi în prealabil, fie pentru că ne-ar putea face să ne simţim prost în privinţa propriei persoane, scrie MEDIAFAX
Cinci directori medicali divulgă cele mai importante astfel de lucruri în lista următoare.

Locul tău de muncă te omoară
Deşi e dificil, având în vedere situaţia economică, să îi spui direct pacientului că trebuie să îşi găsească un alt loc de muncă, de cele mai multe ori e necesar pentru evitarea unor afecţiuni grave de sănătate. Potrivit lui Annabelle Volgman, director medical al Centrului pentru femei Rush Heart din Chicago, stresul poate avea consecinţe cardiovasculare serioase, scrie Huffington Post.

„Recent am avut un pacient cu palpitaţii, aşa că i-am dat un dispozitiv care să-i monitorizeze inima”, povesteşte ea. „Într-o zi am observat o aritmie potenţial periculoasă pentru viaţa ei şi am sunat-o imediat: Mi-a spus că şeful ei tocmai îi ceruse să muncească mai mult decât o făcea deja. Când i-am explicat ce îi făcea stresul sănătăţii ei, a decis să schimbe locul de muncă – iar o lună mai târziu se simţea mult mai bine. Concluzia este că dacă nu schimbi situaţia care provoacă stresul te expui la un risc de atac cerebral, infarct, chiar moarte cardiaca subită.”

Soarele îţi face rău. Punct.
Motivele vehiculate pentru expunerea îndelungată la soare – aspectul plăcut oferit de bronz, vitamina D din razele ultraviolete – pălesc în faţa riscurilor implicate de aceasta, mai ales în cazul celor cu o mai mare predispoziţie pentru cancerul de piele, explică Robert Kirsner, director medical, şef al secţiei de dermatologie la spitalul Universităţii din Miami:

„Dar problema este că mulţi pacienţi ar ignora sfatul. Adaptările comportamentale au nevoie de timp. Aşa că voi începe prin a-i încuraja ca măcar să evite soarele în orele de vârf, de exemplu. Poate dura ani întregi până să înţeleagă mesajul de ansamblu, dar e atât de important: Nimeni nu este imun la cancerul de piele. Unul din cinci americani va dezvolta boala în timpul vieţii.”

Căutarea pe Google poate fi o pierdere totală de timp
Informaţiile privind un anumit simptom pe care le obţii de pe internet pot fi corecte dacă provin dintr-o sursă bună. Problema apare când consideri ca fiind corecte orice date care ajung la tine print-o simplă căutare pe Google, spune Christopher Awtrey, director medical, oncologist ginecolog la Centrul Medical Beth Israel Deaconess din Boston:

„Vreau ca pacienţii să ştie că orice persoană are o structură genetică unică. Diagnosticul unei femei o va afecta cu siguranţă în mod diferit decât acelaşi diagnostic va afecta pe altcineva.”

Să renunţi la antidepresive fără îndrumare e o adevărată nebunie
„Medicaţia poate schimba viaţa unei persoane într-un fel care intră în categoria miraculosului. Şi într-o zi persoana aceea va veni la mine brusc deprimată sau agitată din nou pentru că a renunţat la medicamente (…)”, explică Philip Muskin, director medical şi profesor de psihiatrie clinică la Centrul Medical Prezbiterian al Universităţii din Columbia/ New York, acesta înşirând în continuare motivele pentru care oprirea medicaţiei antidepresie este total nerecomandată.

„În primul rând, există efecte secundare din punct de vedere fizic pe care le implică încetarea bruscă a folosirii unui medicament – de la greaţă la variaţia toanelor şi senzaţii de electrizare în corp – care pot fi foarte inconfortabile şi alarmante. În plus, probabilitatea de recidivă este mult mai mare, în special dacă nu ai mai luat medicamentul de foarte mult timp. O recidivă nu te afectează doar pe tine; cei mai mulţi dintre noi trăiesc într-o reţea complexă de oameni, iar atunci când suntem bolnavi, impactul asupra celorlalţi este real.”

Trebuie să ai grijă de sănătatea ta la fel de mult cum o face doctorul tău
„Dacă exerciţiile fizice şi nutriţia sunt la urma listei de priorităţi, nu le vei avea niciodată”, spune Heather Burton, director medical la Grupul Medical Permanente din Colorado, care consideră o provocare să convingi mai ales o femeie să se pună pe ea pe primul loc: „Dacă aş putea să conving fiecare pacientă că trebuie să facă din sănătatea ei o prioritate, ar putea să-şi permită ei înşişi să o facă.”

sursa: mediafax.ro