Deputaţii PLDM şi PCRM au amânat audierea ministrului sănătăţii Andrei Usatâi
Reprezentanţii celor două formaţiuni în comisia protecţie socială, sănătate şi familie au susţinut propunerea deputatului PLDM , Liliana Palihovici de a transfera audeirea ministrului pentru o altă dată. Aceasta a propus ca audierea să aibă loc după ce vor fi pregătite subiectele discuţiei cu ministrul.
Pe de altă parte reprezentanţii PL şi PD au declarat că întrebările către ministru sunt deja pregătite, iar ministrul trebuie sa dea explicaţii de ce a început reformarea unor instituţii medicale prin ordine interne.
Potrivit info-prim neo, propunerea de a amâna audierile şi cea de a-i cere ministrului un concept de reformare a sistemului de sănătate au fost comasate şi aprobate cu votul reprezentanţilor PCRM şi PLDM în comisie. Deputaţii au redactat o scrisoare oficială către ministrul Andrei Usatâi. Acesta urmează să prezinte conceptul în şedinţa comisiei de săptămâna viitoare.