Un bebeluş care nu se născuse încă l-a tras de deget pe doctor, făcând un gest ce poate fi interpretat drept ajutor pentru a sosi pe lume.
Fetiţa Nevaeh Atkins l-a tras de deget pe doctor înainte de a se naşte, informează ABC News.com.
Imaginea datează din 9 octombrie 2012, ziua în care a venit pe lume Nevaeh. „Am ştiut din prima clipă că era o fotografie minunată, uimitoare, aşa cum nu am mai văzut niciodată”, a declarat mama fetiţei, Alicia Atkins.
„Am ştiut că era specială imediat. Când doctorul mi-a rupt apa, i-a spus soţului meu: «Uite, mă ţine de deget». Soţul meu avea camera la el, aşa că au putut să imortalizeze momentul”, a precizat proaspăta mamă.
Poza a devenit cunoscută doar acum pentru că soţii Atkins au păstrat-o pentru ca doctorul Allan Sawyer să o vadă primul, acesta fiind cadoul lor pentru cel care o ajutase pe Alicia să devină mamă.
„Nu am văzut o astfel de poză înainte”, a declarat doctorul Sawyer pentru KNXV. „Este cu adevărat rară”, a mai precizat el.
Fraţii mai mari ai lui Nevaeh, în vârstă de 2 şi 3 ani, au fost şi ei impresionaţi de poză: „De fiecare dată când o văd la TV, spun: «Asta e mâna lui Nevaeh»”, a afirmat Alicia Atkins.
La început, Alicia Atkins şi soţul său nu au dorit să pună o copie a pozei în casa lor, dar şi-au schimbat decizia când au văzut impactul acesteia după mediatizare: „Am decis să punem poza în camera ei, ca să ştie întotdeauna cât de specială a fost”, a mai spus mama lui Nevaeh.
sursa: mediafax.ro