În Moldova se atestă un declin al investiţiilor străine relatează publicaţia Kommersant.md, citată de Europa Liberă. Cauzele sunt calitatea proastă a infrastructurii corupţia, dar şi lipsa muncitorilor calificaţi.
Că lucrurile în economie merg mai prost decât în previziunile de la început de an a spus-o recent Ministerul Economiei când a trimis în parlament scrisoarea ce ar fi trebuit să prevină o nouă planificare prea optimistă. „Kommersant.md” aduce şi o dovadă. „În ultimele şase luni, investiţiile străine au scăzut cu o treime în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Investitorii susţin că declinul era previzibil, ţinând cont de capacitatea slabă a pieţei moldoveneşti. Experţii economici sunt de părere că situaţia se datorează calităţii proaste a infrastructurii şi corupţiei. În opinia directorului Asociaţiei Investitorilor Străini, Dinu Armaşu, o problemă ar fi şi lipsa muncitorilor calificaţi.
sursa:europalibera.org