Serviciile secrete ruse controlează terorismul islamic. Declaraţia şocantă aparţine fostului general de Securitate Ion Mihai Pacepa. Pe portalul WND, Pacepa descrie cu lux de amănunte cum fostul KGB a creat şi finanţat mişcările anti-americane din lumea arabă. scrie antena3.ro
Fostul general al securităţii româneşti, Mihai Pacepa, consideră că ultimele mişcări anti-americane din lume, inclusiv atacul asupra consulatului Statelor Unite din Benghazi, au fost controlate de serviciile secrete ruseşti şi sunt parte a unui proiect de anvergură prin care Kremlinul avea să conducă majoritatea mişcărilor teroriste din lumea arabă.
Mihai Pacepa a dezvăluit şi faptul că a intrat în posesia acestor informaţii în 1972, în timp ce lua micul dejun la Moscova, cu şeful de atunci al KGB-ului.
Oficialul rus i-a spus că liderii de la Kremlin au decis să transforme anti-semitismul arab într-o doctrină anti-americană în toată regula.
Statele Unite ar trebui să îşi revizuiască radical politica externă dacă vrea să evite un nou „Război Rece”, a mai declarat Pacepa.