Select your Top Menu from wp menus

Organele de drept din Moldova le opun rezistenţă avocaţilor în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu

Organele de drept din Moldova, reprezentate prin procurori şi ofiţerii de urmărire penală, le opun rezistenţă avocaţilor în timp ce aceştia îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu, afirmă preşedintele Uniunii Avocaţilor din R.Moldova, Gheorghe Amihalachioaie.

Amihalachioaie a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Agenţia „INFOTAG”, că «Avem acum cel puţin 20 de sesizări de la avocaţi care au fost efectiv „presaţi” fiind în exerciţiul funcţiunii. Cel mai des, presiunile sunt comise de către colaboratorii Centrului pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane şi ai Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Recent, conducerea uniunii a primit o scrisoare de la avocatul Andrei Năstase care a declarat că în timp ce apăra în cadrul anchetei preliminare şi în instanţe interesele lui Victor şi Viorel Ţopa, a fost supus presiunilor, exprimate în «chemări la discuţii, ameninţări etc.». El a trimis scrisori şi procurorului general, Preşedintelui Republicii Moldova, în care a descris situaţia, dar până acum nu a primit răspunsuri», a informat Amihalachioaie.

Conform spuselor membrei Uniunii Avocaţilor, Ana Ursachi, «represiunile împotriva lui Năstase au fost provocate de omul de afaceri Vlad Plahotniuc, pe care Ţopa îl acuză de acapararea prin raider a afacerii lor». Ursachi a afirmat că în ziua următoare celei în care instanţa a examinat o nouă acţiune, în beneficiul lui Ţopa, avocatului i-au fost «fabricate două dosare penale sub pretexte inventate».

Preşedintele uniunii a invocat exemplul cu un alt avocat, pe a cărui clientă colaboratorii organelor de drept au silit-o în timpul anchetei preliminare să-şi recunoască vina, iar atunci când apărătorul a dovedit faptul că a fost forţată, a început să primească ameninţări.
Gheorghe Amihalachioaie a lăsat să se înţeleagă că dacă reprezentanţii organelor de forţă nu vor înceta practica presiunilor dure asupra avocaţilor, aceştia ar putea renunţa provizoriu la prestarea serviciilor de avocat.