Suprapopularea planetei va duce la foamete, în următorii 30-40 de ani. Ţările care sunt dependente de importuri vor suferi cel mai mult. Preţurile alimentelor la nivel global vor deveni instabile, se arată într-un raport al Naţiunilor Unite.
Raportul de la ONU spune că preţurile la cereale au crescut atât de mult, încât s-ar putea ajunge la foamete. Deja 925 de milioane de persoane suferă de foame pe mapamond.
Ne vom înmulţi atât de mult, încât previziunile oamenilor de ştiinţă americani arată că, până în 2050, populaţia Pământului ar putea ajunge la 9 miliarde de persoane, iar atunci oamenii vor incepe să se lupte, la propriu, între ei, pentru hrană.
Tot specialiştii de la Organizaia Naţiunilor Unite spun că, peste câteva decenii, ne vom confrunta cu o lipsă acută de alimente şi apă .
sursa: antena3.ro