Fostul arhiepiscop de Ekaterinburg şi actualul Mitropolit al Asiei Mijlocii, Vichentie (Morari), care este originar din Sculeni, R.Moldova, este acuzat ca a contribuit la acumularea unor datorii de zeci de milioane de ruble ruseşti faţa de mai multe companii şi persoane fizice din Rusia.
Newsru.com , relatează că , creditorii eparhiei de Ekaterinburg , menţionează în adresarea lor către Patriarhul Kiril că această datorie se ridica la cca 20 de mln de ruble. Problema durează mai bine de 3 ani, timp în care unele companii au intrat în faliment , unele persoane fizice- creditori au decedat, iar ceilalţi se afla într-o stare meterială foarte gravă.
Majoritatea firmelor sunt companii care furnizau bijuterii din aur şi argint, eparhiei conduse de Arhiepiscopul Vichentie Morari.
Unul din creditori a relatat despre încerarea de a soluţiona anterior problema datoriilor cu arhiepiscopul Vichentie, atragându-i atenţia ca el şi familia sa ar putea rămâne fără acoperiş daca nu i se întorc datoriile, la care arhiepiscopul i-ar fi sugerat să-şi vandă soţia.
În iulie 2011 , ariepiscopul Vichentie (Morari), a fost numit în funcţia de Mitropolit al Asiei Mijlocii.
Faţa bisericească s-a născut la 4 octombrie, 1953 în satul Sculeni, raionul Ungheni.
Începând cu anul 1990 şi până în 1995, a fost episcop de Bender şi vicar al eparhiei de Chişinau.