Publicatia Adevarul scrie ca instituțiile ortodoxe subordonate Moscovei și Bucureștiului vor să canonizeze preoții basarabeni care au suferit în perioada sovietică. Reprezentanţii Bisericii Române spun că Patriarhia Rusă încearcă să-şi spele păcatele pentru că nu şi-a apărat clericii de prigoana comunistă.
În premieră, Mitropolia Moldovei şi-a creat, la sfârşitul lunii mai, o comisie proprie de canonizare. „ Noua structură urmează să verifice la sânge candidaturile înaintate de fiecare eparhie, inclusiv dacă au colaborat sau nu cu Securitatea „ . Între timp, şi Mitropolia Basarabiei pregăteşte un studiu privitor la 120 de preoţi care au fost deportaţi, executaţi sau şi-au dat duhul în temniţele sovietice.
Propunerea urmează să fie înaintată Patrarhiei Române de la Bucureşti. „Mitropolia Moldovei a avut la dispoziţie 20 de ani pentru a-i canoniza, însă nu a făcut-o. Vine tocmai acum cu această iniţiativă, când Patriarhul Kiril vizitează ţara noastră, pentru că vrea întărirea influenţei Bisericii Ruse în Moldova”, a comentat secretarul Mitropoliei Basarabiei, Ioan Cosoi. „Biserica Rusă vrea să-şi spele păcatele în acest fel pentru că nu şi-a apărat slujitorii de aici, care se aflau atunci sub oblăduirea Moscovei”, a adăugat preotul.
sursa: wwww.adevarul.ro