Intreprinderea de Stat de alimentație publică Cafeneaua Aparatului Parlamentului, Instituția publică ”Baza auto a Parlamentului” și Instituția publică „Direcția pentru deservirea Parlamentului” vor fi lichidate.
Un proiect de decizie în acest sens a fost adoptat ieri de Legislativ.
Biroul permanent al Parlamentului va institui în scurt timp Comisiile de lichidare.
Speakerul Marian Lupu, a precizat că Parlamentul are nevoie de bani de aceea a decis să scoată la privatizare aceste clădiri. De asemenea, vor fi scoase la licitație circa 40 de unități de transport, care aparțin Parlamentului.
Comuniștii s-au arătat indignați de decizia deputaților din AIE și afirmă că aceștia au interese personale în vânzarea bunurilor Parlamentului.
”Deja știm unde vor merge mașinile din garajul Parlamentului – la reprezentanțele teritoriale ale unor partide parlamentare”, acuză deputatul Alexandru Petkov.
Comuniștii mai spun că garajul cu patru nivele al Parlamentului, va fi cumpărat de o structură controlată de prim-vicepreședintele Legislativului, Vlad Plahotniuc.
Liderul PCRM, Vladimir Voronin a declarat de câteva ori că AIE încearcă să privatizeze tot ce mai este prețios în Republica Moldova.
sursa:union.md