Select your Top Menu from wp menus

Creșterea de până la 3% conservează sărăcia și înapoierea Republicii Moldova

Creșterea de până la 3% conservează sărăcia și înapoierea Republicii Moldova și nu soluționează nici o problemă din cele care sunt astăzi în fața populației, și a Guvernului, a declarat Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova, într-un interviu pentru Europa Liberă.

„Mai mult ca atât, ele se încadrează într-o marjă de eroare. S-ar părea că totuși un trei procente este un rezultat mai optimist sau mai bun decât al altor țări din regiune, care își propun creșteri de 1,5-2 procente, însă trebuie să luăm în considerație baza acestei creșteri”, a precizat Ion Sturza.

Potrivit fostului premier, economia după ce s-a contractat foarte mult în 2009-2010, în 2011 și-a revenit la nivelul de înainte de așa-numita criză și astăzi această creștere de un procent, doi, trei este o creștere absolut firească pentru modelul de economie, care este în Republica Moldova, bazat pe consum. „Consumul va scădea pentru că populația este bulversată, speriată de criza care se discută mult în mass media. Pe de altă parte și consumul extern în piețele noastre tradiționale, mai ales în cea europeană, scade și inevitabil influențează și economia Republicii Moldova”, e de părere Ion Sturza.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cresterea-de-pana-la-3-conserveaza-saracia-si-inapoierea-republicii-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19