Select your Top Menu from wp menus

Nicio şansă pentru copiii care au nevoie de transplant

Fără un cadru legal care să permită recoltarea organelor de la donatorii aflați în moarte cerebrală, copiii din Republica Moldova sunt nevoiţi să aștepte vârsta majoratului pentru a primi un rinichi sau un ficat sănătos. Unii nu ajung până la 18 ani.

În prezent, copiii moldoveni care necesită un transplant nu pot fi operaţi. Şi asta pentru că singura lor şansă de a primi un organ funcţional de la donatorii cadaverici nu este reglementată prin lege. Cel mai recent caz este cel al lui Mihai Covalciuc, un băiat în vârstă de 17 ani, din Ungheni. Adoloescentul avea un singur rinichi şi a fost adus la secţia de Chirurgie-Reanimare a Centrului Mamei şi Copilului din Capitală în stare de comă. „Aici, la spital am aflat că băiatul meu are doar un rinichi. Nu putea urina. A stat 12 zile în comă, la dializă, însă medicii nu l-au putut salva”, povesteşte printre lacrimi Adriana Covalciuc, mama băiatului care, dacă ar fi primit un rinichi sănătos, ar fi trăit şi astăzi.

„În acest moment, avem 15 pacienţi care sunt la hemodializă. Practic toţi au nevoie de un transplant renal”, spune Mihai Rotaru, directorul Centrului Mamei şi Copilului.

LĂSAŢI ÎN VOIA SORŢII

Cu toate că minorii sunt luaţi în evidenţa Agenţiei de Transplant, ei trebuie să aştepte până la împlinirea vârstei de 18 ani pentru a fi incluşi în listele de aşteptare pentru o şansă reală de a beneficia de un organ sănătos. „Când vom începe prelevările de la donatori aflaţi în moarte cerebrală, primii pacienţi înscrişi în lista de aşteptare vor fi copiii”, declară Grigore Romanciuc, vicedirectorul Agenţiei de Transplant.
La Parlament, însă, demnitarii aşteaptă iniţiativa instituţiei care gestionează prelevarea organelor umane. „Avem o lege care reglementează transplantul de organe, a fost creată Agenţia de Transplant, dar n-avem o bază dezvoltată pentru acest tip de operaţii. Desigur că vor fi toate reglementările privind donatorii cadaverici şi transplantul de organe la copii, dar durează. Depinde de Agenţia de Transplant, să vină cu proiectul de lege”, afirmă deputatul liberal Gheorghe Brega, membru în Comisia parlamentară pentru protecţie socială, sănătate şi familie.

POLIŢĂ GRATUITĂ PE VIAŢĂ PENTRU DONATORI

Luna viitoare vor fi operaţi şapte pacienţi adulţi, fiecare beneficiind de suportul unei rude apropiate pe post de donator. Din toamnă, vor putea fi efectuate primele transplanturi de ficat, iar pentru anul viitor şefii de la agenţie vor să facă posibile în Moldova transplanturile de măduvă osoasă şi cele de cord.
Donatorii de organe trebuie să ştie că procedura de recoltare durează cam două săptămâni. Mai întâi, trebuie să treci o comisie formată din experţi în psihiatrie, neurologie, educaţie şi de la centrul de combatere a traficului pentru fiinţe umane. Apoi sunt peste 30 de investigaţii medicale care trebuie făcute înainte de a te urca pe masa de operaţie. După prelevare, mai stai până la opt zile în spital, iar apoi te externezi. „Deocamdată, un donator emoţional beneficiază de internări şi tratamente medicale gratuite, indiferent de gravitatea bolii. Acum suntem în discuţii cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi pentru o poliţă gratuită, pe viaţă”, precizează vicedirectorul Agenţiei de Transplant.
SURSA:ADEVARUL.MD

În prezent, în Republica Moldova circa 900 de pacienţi necesită transplant de organe, dintre care jumătate sunt la hemodializă.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/nicio-sansa-pentru-copiii-care-au-nevoie-de-transplant/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19