S-a stins discret, neştiut, precum unul dintre „marţienii“ săi, un mare scriitor al lumii: Ray Bradbury (1920-2012).
Adevărul este că puţini – chiar şi cei pasionaţi de science-fictionul de calitate şi admiratori ai marelui scriitor – se mai gândeau că acest titan al literaturii din a doua jumătate a secolului XX se mai află încă printre noi; în plus, recent, pe 22 august 2010, Ray Bradbury trecuse, fără prea mare tam-tam şi ovaţii din partea mediei mainstream, de pragul vârstei de 90 de ani. Aşa că vestea morţii celebrului scriitor american, survenită, din păcate, săptămâna trecută, a luat prin surprindere multă lume, mai ales pe cei familiari cu opera lui Bradbury.
A scris peste 600 de povestiri
S-a spus că, odată cu moartea lui Bradbury, s-a stins ultimul reprezentant al unei „generaţii de aur” a science-fictionului anglo-saxon – care i-ar mai fi cuprins pe Robert A. Heinlein(1907-1988), Isaac Asimov (1920-1992) şi Arthur C. Clarke (1917-2008), eventual şi pe Robert Sheckley (1928-2005). Însă opera lui Bradbury, în mod clar, depăşeşte sfera – relativ restrânsă – a science-fictionului, fie el de maximă anvergură, literară şi ideatică; fără să mai vorbim că se mai află încă printre noi nume de vârf ale genului din lumea anglo-saxonă, dacă ne gândim doar la Brian W.
Aldiss (născut în 1925) sau la Ursula K. Le Guin (în 1929). Mai degrabă stingerea lui ar trebui asociată cu a altor mari nume aparţinând SF-ului european, a căror operă face în mod clar parte din marea literatură: Arkadi Strugaţki (1925-1991), Stanislaw Lem (1921-2006), eventual italianul Lino Aldani (1926-2009), sau a postmodernului american Kurt Vonnegut Jr. (1922-2007).
Ray Bradbury va rămâne pentru totdeauna în memoria cititorilor de literatură pentru – cel puţin – două cărţi: culegerea de povestiri „Cronicile marţiene” (1950) – care propune un Marte cu totul diferit de orice abordare anterioară şi ulterioară, unul nostalgic şi poematic – şi romanul distopic „Fahrenheit 451″, apărut în 1953, ecranizat superb de François Truffaut în 1966 şi des rememorat de atunci, de fiecare dată când civilizaţia cărţii se confruntă cu diverse ameninţări, care de care mai neaşteptată şi mai „perfidă”. Opera sa este, însă, mult mai vastă, cuprinzând 27 de romane şi numeroase culegeri de proză scurtă (peste 600 de povestiri, de diverse lungimi).
În plus, autorul s-a exersat, de fiecare dată cu talent şi succes, în mai multe genuri literare: pe lângă des invocatul science-fiction (vom vedea cât de atipic), Ray Bradbury a scris fantasy,horror şi mistery, toate genuri tradiţionale anglo-saxone, şi chiar şi literatură mainstream. Mai mult de opt milioane de exemplare ale operelor sale, publicate în peste 36 de limbi, au fost vândute în toată lumea. Ecranizările şi adaptările textelor sale pentru cinema şi televiziune, precum şi scenariile scrise de Bradbury special pentru aceste medii sunt imposibil de numărat, dar de departe se detaşează ecranizarea realizată de François Truffaut romanului „Fahrenheit 451″ în 1966, la rândul ei o capodoperă.
Întâlnirea cu Mr. Electrico
Viitorul scriitor s-a născut pe 22 august 1920 în localitatea Waukegan, statul Illinois. Mai târziu, avea să spună: „Atunci când m-am născut, automobilele apăruseră de puţini ani. Radioul şi televiziunea încă nu existau. Trebuia ca cineva să se ocupe de lucrurile acestea, în literatură”.
Părinţii săi erau Esther (Moberg) Bradbury, imigrantă din Suedia, şi Leonard Spaulding Bradbury, tehnician în electricitate şi telefonie. Bizar sau nu, una din stră-stră-stră…bunicile sale, Mary Bradbury, a fost condamnată pentru vrăjitorie în celebrele procese ale vrăjitoarelor din Salem, Massachusetts, în 1692.
Ray Bradbury a fost cititor şi scriitor încă de la cea mai fragedă vârstă, iar în copilărie şi adolescenţă a fost puternic influenţat de scrierile lui Edgar Allan Poe. În prima tinereţe, şi-a petrecut mult timp în biblioteca din Waukegan, citind autori precum H.G. Wells, Jules Verne şi marele său favorit, Edgar Rice Burroughs, cu romane ca „Tarzan din neamul maimuţelor” sau ciclul aventurilor lui John Carter pe Marte. Iubea atât de mult, din acest ultim ciclu, romanul „The Warlord of Mars” încât, la vârsta de 12 ani, a scris propria sa continuare.
Mai târziu, a folosit această bibliotecă drept spaţiu de desfăşurare pentru mare parte din romanul său „Something Wicked This Way Comes” (1962). La rândul său, localitatea natală, Waukegan, este portretizată ca „Green Town”/„Oraşul Verde” în câteva alte romane semi-autobiografice – „Dandelion Wine” (1957), „Farewell Summer” (2006) -, precum şi în multe dintre povestiri ale sale.
Scriitorul relata că două incidente au stat la baza obiceiului său de-o viaţă de a scrie în fiecare zi. Primul a avut loc la vârsta de 3 ani, atunci când mama sa l-a dus să vadă interpretarea lui Lon Chaney din „Cocoşatul de la Notre Dame” (1923). Al doilea s-a întâmplat în 1932, când un artist de carnaval, Mr. Electrico, l-a atins pe tânăr pe nas cu o spadă electrizată, i-a ridicat părul măciucă şi i-a strigat: „Trăieşte pentru totdeauna!”. Pare o secvenţă dintr-o povestire a viitorului scriitor, nu? La acea vârstă, Bradbury a început să se ocupe de magie, care a fost prima sa mare dragoste. Dacă nu ar fi descoperit scrisul, ar fi devenit un magician, spunea autorul.
Fascinaţia bibliotecii
În cele din urmă, în 1934, familia Bradbury s-a stabilit la Los Angeles, când Ray avea 13 ani. Băiatul a absolvit aici liceul, dar nu a mers niciodată la colegiu, adică la studii universitare. A început să vândă ziare la intersecţia a două bulevarde din metropola californiană. În ce priveşte educaţia sa, Bradbury spunea: „Bibliotecile m-au crescut. Nu cred în colegii şi universităţi. Cred în biblioteci, deoarece cei mai mulţi dintre studenţi nu au niciun ban. Când am absolvit liceul, era în timpul Marii Crize şi nu aveam nicio leţcaie. Nu am putut merge la colegiu, aşa că am frecventat biblioteca trei zile pe săptămână, timp de 10 ani”.
Într-o astfel de renumită bibliotecă publică, într-o cameră de studiu cu maşini de scris pentru închiriat, Bradbury a scris clasica sa povestire despre un viitor al arderii cărţilor, „The Fireman” („Pompierul”), de aproximativ 25.000 de cuvinte. Aceasta a fost publicată mai târziu, dezvoltată la 50.000 de cuvinte, sub titlul „Fahrenheit 451″, cu un cost de 9,80 dolari, rezultat din chiria de zece cenţi pe jumătate de oră a maşinii de scris!
Ray Bradbury a avut deplină mână liberă să încerce o carieră literară atunci când, urmare a vederii sale deficitare, i-a fost respinsă recrutarea în armată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. America o fi pierdut un erou, dar lumea a câştigat un mare scriitor (să nu uităm că şi Kurt Vonnegut Jr., un simplu soldat în marea conflagraţie, va converti experienţa tulburătoare pe care a avut-o asistând la distrugerea Dresdei într-o capodoperă, „Abatorul nr. 5″).
Inspirat de eroi science-fiction ca Flash Gordon şi Buck Rogers, Bradbury a început să publice povestiri SF în fanzine în 1938. Tânărul a fost invitat de legendarul colecţionar şi animator SF Forrest J.
Ackerman să se alăture Societăţii de Science-Fiction din Los Angeles, care la acea vreme se reunea la Clifton’s Cafeteria din centrul Los Angeles-ului. Aici i-a întâlnit pe scriitori ca Robert A. Heinlein, Fredric Brown, Leigh Brackett şi Jack Williamson.
De la sfârşitul lui 1942, şi-a dedicat întreaga activitate scrisului. Prima sa culegere de povestiri, „Dark Carnival”, a fost publicată în 1947, la o editură mică. După peste un deceniu de publicat în fanzine şi în lumea restrânsă a fanilor SF, o întâlnire întâmplătoare într-o librărie din Los Angeles cu celebrul scriitor britanic Christopher Isherwood îi dă ocazia să facă să parvină manuscrisul „Cronicilor marţiene” în mâinile unui critic respectat. Restul este istorie.
Un mormânt marţian
Ray Bradbury a fost căsătorit cu Marguerite McClure (1922-2003), din 1947 până la moartea ei; împreună au avut patru fiice: Susan, Ramona, Bettina şi Alexandra. Scriitorul suferise un atac cerebral în 1999 care-l lăsase parţial dependent de un scaun cu rotile pentru a se mişca. Cu toate acestea, a continuat să scrie şi să aibă apariţii frecvente la convenţiile de
science-fiction, până în 2009, când s-a retras din circuit.
A murit în Los Angeles, pe 5 iunie 2012, la 91 de ani, după „o lungă suferinţă”, printr-o bizară, iarăşi, coincidenţă chiar în timpul acelei rare tranzitări a Soarelui de către Venus. Pe placa de la locul său de veci din Westwood Village Memorial Park Cemetery din Los Angeles a ales să scrie doar atât: „Autorul lui Fahrenheit 451″. Nu de mult, spunea că ar dori ca cenuşa sa să fie înmormântată, în cele din urmă, pe Marte: „Nu vreau să fiu primul om care ajunge pe Marte, e prea târziu. Dar aş vrea să fiu primul om înmormântat acolo, în ceva de genul Abisul Bradbury”. Cu siguranţă, un loc de pe Marte merită numele marelui scriitor.
„Bibliotecile m-au crescut. Nu cred în colegii şi universităţi. Cred în biblioteci, deoarece cei mai mulţi dintre studenţi nu au niciun ban.”
„Nu am putut merge la colegiu, aşa că am frecventat biblioteca trei zile pe săptămână,timp de 10 ani.”
Ray Bradbury scriitor
„Nu vreau să fiu primul om care ajunge pe Marte, e prea târziu. Dar aş vrea să fiu primul om înmormântat acolo, în ceva de genul Abisul Bradbury.”
Ray Bradbury scriitor
Un SF paseist şi nostalgic
Descris la un moment dat şi ca un „suprarealist de Midwest”, Bradbury este, în general, considerat ca un scriitor important de science-fiction. Autorul a respins, totuşi, această categorisire: „În primul rând, eu nu scriu science-fiction. Am scris doar o singură carte science-fiction şi aceasta este «Fahrenheit 451», bazată pe realitate.
SF-ul este o reprezentare a realului. Fantasy-ul este o reprezentare a irealului. Aşa încât «Cronicile marţiene» nu este SF, este fantasy. Nu s-ar fi putut întâmpla, nu? Este, de fapt, transpunerea unui mit grec, iar miturile au rezistenţă în timp”.
Partea neagră a tehnologiei
De fapt, Ray Bradbury este, în primul rând, un mare maestru al literaturii fantastice, căreia i-a scris unele dintre piesele cele mai impresionante, comparabile cu ale marilor scriitori latino-americani. Citiţi, de exemplu, schiţa „Cosaşul”, o capodoperă. Despre ce ştiinţă este vorba aici? Este pură poezie. Apoi, spre deosebire de celelalte nume ale SF-ului anglo-saxon, literatura lui Ray Bradbury nu este orientată – mai mult sau mai puţin optimist – spre viitor, ci spre pericolele pe care le aduce cu el acest viitor.
Scriitorul nu crede, spre deosebire de colegii săi, în progresul nelimitat şi într-un viitor „luminos” al tehnologiei. Admiraţia lui Bradbury se îndreaptă de fapt – atipic pentru un autor SF – spre trecut, iar acest paseism şi această nostalgie a ruralităţii îi provin, desigur, scriitorului, din locul în care s-a născut şi copilărit, America profundă, descrisă în numeroase din ficţiunile sale.
În galeria marilor autori de SF americani, Bradbury împarte acest paseism şi această neîncredere în tehnologie cu un alt mare scriitor SF adept al Americii rurale, Clifford D. Simak (1904-1988), originar din Wisconsin, aşadar tot din Midwest. Chiar dacă cei doi scriitori nu sunt originari din Sud, tipologic ei aparţin acestei zone, a aristocraţilor zdrobiţi de tăvălugul industrial al yankeilor.
Mărturie stau numeroase dintre textele scriitorului. „Cronicile marţiene” descriu un Marte muribund, în care, de data aceasta, oamenii sunt invadatorii, fie ei şi cu intenţii şi acţiuni benigne, iar ultimii reprezentanţi ai unei rase superioare şi înţelepte îşi trăiesc agonia şi îşi acceptă sfârşitul cu luciditate. Metafora civilizaţiei tradiţionale şi rurale de pe Pământ este destul de străvezie.
o carte profetică
În „Fahrenheit 451″, una dintre cele mai valoroase distopii scrise vreodată, găselniţa cu pompierii care ard cărţile reflectă, de fapt, o societate strivită de tehnologie şi de entertainmentul agresiv promovat de medii. Cu cât trece timpul, dimensiunea profetică a cărţii (ca şi în cazul operelor similare ale lui Orwell şi Huxley) este mai pregnantă. Nu mai vorbim de numeroasele texte scurte în acest sens.
Scriitorul spunea, de altfel, în ultimii ani: „Avem prea multe telefoane celulare. Avem prea mult internet. Trebuie să scăpăm de aceste maşini. Avem prea multe maşini acum”. Ciudat pentru americani, dar Bradbury nu a obţinut niciodată un carnet de şofer!
„Avem prea multe telefoane celulare. Avem prea mult internet. Trebuie să scăpăm de aceste maşini. Avem prea multe maşini acum.”
Ray Bradbury scriitor