Societatea americană SpaceX a anunţat vineri că a stabilit pentru 19 mai noua dată pentru încercarea de lansare a capsulei Dragon cu destinaţia Staţia Spaţială Internaţională (ISS) ce va reprezenta primul zbor privat spre avanpostul orbital, transmite AFP.
‘SpaceX şi NASA au încheiat recent verificările ordinatoarelor (de pe Dragon), iar SpaceX a depus o cerere la baza aeriană de la Cape Canaveral pentru o încercare de lansare la 19 mai, cu posibilitatea unei a doua încercări la 22 mai’, a precizat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a firmei SpaceX, Kirstin Brost Grantham.
‘Până în prezent nu a fost semnalată nicio problemă în cursul verificărilor, însă, dată fiind complexitatea unei asemenea misiuni, trebuie să dăm dovadă de o atenţie extremă’, a adăugat ea. Kirstin Brost Grantham a precizat că NASA s-a alăturat societăţii SpaceX în această misiune.
Lansarea zborului demonstrativ în cauză a fost amânată de trei ori de la 7 februarie, data prevăzută iniţial, în special pentru a se efectua verificări mult mai minuţioase ale programelor de la bord.
Se pare că NASA nu a dorit să lanseze capsula Dragon înaintea rachetei ruseşti Soiuz care îşi va lua zborul la 14 mai cu trei astronauţi la bord, având destinaţia ISS unde vor ajunge la 16 mai.
sursa: arena.md